O femeie română în vârstă de 39 de ani, Tita Marieta Chivu, a fost arestată de carabinierii din Scordia (Sicilia) cu acuzația de trafic de droguri, informează Catania Today.
Marieta Chivu a fost reținută după ce a fost pusă sub urmărire de forțele de ordine. Inițial carabinierii au observat mai multe persoane intrând și ieșind din apartamentul suspectei, precum și deplasări repetate ale acesteia în garajul adiacent. În consecință, au decis să îl oprească pe unul dintre vizitatorii româncei, un tânăr de 28 de ani, pe care l-au găsit în posesia unei doze de cocaină proaspăt cumpărată.
Ulterior, la percheziția efectuată în locuința și garajul femeii, carabinierii au găsit 1.870 de euro în bancnote de diferite mărimi, o pungă cu aproximativ două grame de cocaină, un cântar electronic de mare precizie și material folosit în mod obișnuit de către traficanții de droguri pentru a împacheta dozele pentru vânzare.
Tita Marieta Chivu a fost arestată pentru trafic de droguri de mare risc și pusă la dispoziția autorității judiciare.