O femeie româncă în vârstă de 37 de ani se află în fața justiției din Italia, acuzată de înșelăciune agravată, insolvență frauduloasă și tentativă de extorsiune, după ce a înșelat o bătrână de 84 de ani din Pesaro, regiunea Marche.
Totul a început în septembrie 2020, când românca a luat în chirie un apartament de la bătrâna respectivă, oferind un cec fals pentru lunile de depozit și pretinzând ulterior restituirea acestor sume de bani, amenințând cu acțiuni legale. Pe lângă aceasta, timp de un an și patru luni nu a plătit chiria.
Femeia româncă i-a arătat pensionarei și un fluturaș de salariu fals pentru a o asigura că are un venit stabil.
Bătrâna, care își suplimenta pensia prin închirierea acestui apartament de pe viale Trento, a fost convinsă să încheie contractul de închiriere, impresionată și de prezența fetiței cu care românca a venit la întâlnire.
Totuși, curând a devenit evident că atât fluturașul de salariu, cât și cecul de garanție erau false. Ulterior, românca a refuzat să mai plătească chiria.
Conaționala noastră și un bărbat de 36 de ani din Pesaro, care a fost achitat pentru lipsa de probe, nu au plătit chiria și au cauzat daune proprietății, printre care mânere și ferestre sparte și desene tip graffiti pe pereți.
Deși proprietara a încercat să obțină evacuarea chiriașilor, aceasta a fost împiedicată de un decret care suspenda executările imobiliare din cauza pandemiei COVID-19, astfel încât inculpații au rămas în apartament fără a plăti chirie până în martie 2022.
Avocatul proprietarei, Andrea La Torraca, a cerut 25.000 de euro despăgubiri, reprezentând 16 luni de chirie neplătită și 10.000 de euro pentru daunele cauzate apartamentului. Procesul a început recent, iar femeia româncă este apărată de avocatul Marco Notarangelo.