Un român surdo-mut care trăiește pe străzi în Italia va avea o casă datorită implicării unei fundații italiene

- Conținut sponsorizat -

Fundația Vallesina Aiuta, din localitatea Jesi, provincia Ancona (Marche), a anunțat că a demarat o strângere de fonduri cu scopul închirierii unui micuț apartament în care să locuiască un bărbat român surdo-mut, în vârstă de 33 de ani, care nu are un acoperiș deasupra capului și nici resurse materiale de supraviețuire.

Acțiunea fundației a fost numită „O casă pentru Ivan” (Una Casa per Ivan) și are ca obiectiv strângerea unei sume minime de 5.000 de euro care va fi folosită exclusiv pentru chiria și facturile unui apartament mic, care urmează să fie găsit pe teritoriul localității Jesi, relatează qdmnotizie.it.

Ivan a crescut de la 3 la 18 ani într-un cămin pentru copii surdo-muți din România, perioadă care i-a marcat inevitabil și profund întreaga viață. Tânărul așteaptă în această perioadă recunoașterea unei pensii de invaliditate, dar a lucrat mereu ca tâmplar, în construcții sau în familii ca îngrijitor și la curățenie. Numai că acum a rămas fără un loc de muncă și trăiește sub cerul liber, din mila persoanelor care îl mai ajută cu mâncare și haine.

„Trebuie să-l ajutăm, are nevoie de noi”, a declarat președinta Elisa Di Francisca Fundației italiene Vallesina Aiuta. Lui Ivan i s-a propus un loc la Casa delle Genti, apoi la Casa Alleanza, centre comunitare de ajutor pentru persoanele nevoiașe, dar tânărul român nu a acceptat o viață împreună cu alții, el dorește să fie singur și pentru moment a ales să doarmă pe o bancă decât într-un dormitor cu paturi suprapuse. Probabil acest ambient îi amintește prea mult de perioada petrecută la căminul de surdo-muți din România, unde Ivan a petrecut clipe nu tocmai fericite.

Reprezentanții fundației colaborează cu serviciile sociale ale primăriei din Jesi și au hotărât organizarea unei strângeri de fonduri care să-l ajute pe Ivan să găsească o casă înainte ca iarna să sosească. Cei 5.000 de euro care se vor aduna vor fi pentru plata chiriei și a facturilor pe un an de zile, timp în care se speră ca bărbatul român să beneficieze de resurse materiale independente.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cine dorește poate dona aici, pe platforma digitală GoFundMe sau prin transfer bancar în contul Fundației Vallesina Aiuta:

  • IBAN IT 15 P 03111 21205 00000 0000737, specificând că donația este pentru „Una casa per Ivan”.