Român prins la furat în Italia, omorât de proprietarul vilei. Alți trei hoți au scăpat nevătămați

- Conținut sponsorizat -

Un bărbat român în vârstă de 34 de ani, pe nume Mirel Joacă-Bine, a fost împușcat de proprietarul casei în care intrase la furat, în localitatea Santopadre, din provincia Frosinone (Lazio), în seara de luni, 25 octombrie.

Un furt care s-a încheiat cu o tragedie. În jurul orei 19.40, hoții au intrat în casa lui Sandro Fiorelli, 58 de ani, care deține o tutungerie în Piazza Guglielmo Marconi, din centrul localității Santopadre. Nu era pentru prima dată când se întâmpla, proprietarul vilei mai fusese în trecut victima unor furturi.

De această dată, când hoții i-au intrat în casă, nu a stat mult pe gânduri, a pus mâna pe armă și l-a împușcat pe unul dintre ei. El le-a spus polițiștilor că s-a speriat când l-a văzut pe acesta cu un pistol în mână și cu brațul ridicat orizontal, moment în care a tras cu pușca.

Mirel Joacă-Bine ar fi reușit să iasă afară, dar de-a lungul aleii care iese din vilă și duce la grădină a căzut la pământ. Rana i-a fost fatală.

Alți trei complici ai victimei au reușit să scape nevătămați și să fugă. Polițiștii sunt pe urmele lor. Deși îngrozit de cele întâmplate, proprietarul tutungeriei a putut da câteva detalii importante care să-i ajute pe polițiști în demersurile lor. În prezent, militarii caută să stabilească adevărul în acest caz.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Imagini de la locul tragediei, în video de mai jos. Sursa: Quotidiano Nazionale