Român mort în străinătate la 32 de ani. „Un om bun la suflet și gata sa ajute pe oricine”

- Conținut sponsorizat -

Tragedie în comunitatea românească din Marea Britanie, Alexandru Popa, un tânăr originar din județul Gorj, și-a pierdut viața în orașul Newark-on-Trent la numai 32 de ani.

Absolvent al Colegiului Tehnic „Henri Coandă” din Târgu-Jiu și al Facultății de Drept și Științe Administrative, Alexandru făcea parte din numărul tot mai mare de tineri români care aleg să își construiască o carieră în străinătate.

În urma unor „circumstanțe depresive”, așa cum a fost descris contextul decesului său, comunitatea românească este acum îndurerată și se mobilizează pentru a sprijini familia îndoliată.

photo_2023-11-07_16-23-19

Nela Popescu, într-un apel emoționant pe rețelele de socializare, a cerut ajutorul comunității pentru a repatria corpul neînsuflețit al lui Alexandru și a subliniat:

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„A fost un om bun la suflet și gata să ajute pe oricine avea nevoie. Acum este momentul să ne unim și să îl ajutăm noi pe el. În astfel de momente ne dăm seama cât de fragile și neprevăzute pot fi viața și destinul nostru. Cu lacrimi în ochi, ne rugăm pentru a-i putea oferi lui Alex și familiei sale cea mai mare și valoroasă expresie de solidaritate și compasiune. ”

Familia lui Alexandru din România, cu posibilități economice modeste, se confruntă cu dificultăți în a face față cheltuielilor necesare pentru a duce trupul acasă și pentru organizarea funeraliilor.

În semn de solidaritate și compasiune, sunt încurajate donațiile, fiecare contribuție fiind un pas către alinarea suferinței familiei și onorarea memoriei tânărului.

Detaliile pentru donații au fost făcute publice pentru cei care doresc să sprijine familia îndurerată:

IBAN: GB80 REVO 0099 7010 8237 39;
BIC: REVOGB21;
Beneficiary: Simona Popovici;
Beneficiary address: Newark, GB;

- Continuarea după publicitate -

Mobil: 07930 860727 verișoara;
Mobil: 0769288612 tatăl;

Sort Code: 04-00-75;
Account Number: 58420258;
Beneficiary: Simona Popovici.

Această poveste tragică poate uni comunitatea românească din Marea Britanie și din România, amintind tuturor despre fragilitatea vieții și despre importanța solidarității în fața adversității.