Un cetățean român în vârstă de aproximativ 40 de ani a fost găsit mort luni dimineață, 6 noimebrie, pe un trotuar din Anzio, regiunea Lazio.
Corpul neînsuflețit a fost văzut de trecători pe Viale Mencacci, o zonă cunoscută a orașului, în apropierea unui bar frecventat de localnici.
La fața locului s-au deplasat rapid forțele de poliție, care au constatat prezența unor urme de sânge în apropierea corpului.
Deși circumstanțele decesului sunt încă în curs de investigare, se presupune că bărbatul s-a simțit brusc rău și a căzut la pământ, unde a decedat la scurt timp.
Medicul legist ajuns la locul incidentului a exclus ipoteza unei morți violente.
Conaționalul nostru era cunoscut ca fiind fără un domiciliu fix, petrecându-și nopțile într-o vilă părăsită din zonă.
În acest moment, autoritățile depun eforturi pentru a identifica oficial persoana decedată, a cărei identitate nu a fost încă stabilită.