Român întors din Italia să-și înmormânteze tatăl, accident mortal la câteva zile după funeralii. Condamnat la închisoare cu suspendare

- Conținut sponsorizat -

Gică Bolotă, un român stabilit în Italia, s-a întors în România la data de 22 decembrie 2019 pentru a organiza înmormântarea tatălui său.

După câteva zile de oboseală acumulată, la data de 26 decembrie, în timp ce conducea un Chevrolet Aveo pe un drum județean între localitățile Lungani și Mădârjești, a pierdut controlul volanului și a lovit doi vârstnici care mergeau pe acostament.

În urma impactului, bărbatul a decedat, iar soția sa a suferit răni care au necesitat o lună de îngrijiri medicalem relatează Ziarul de Iași.

Ancheta nu a putut stabili exact cauza producerii accidentului, însă martorii și expertiza tehnică au exclus posibilitatea unei defecțiuni mecanice sau a unei șicanări în trafic.

Cel mai probabil, șoferul a adormit la volan, fiind complet lipsit de reacție înainte de impact.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Deși inițial a declarat că a auzit un zgomot în partea stângă a mașinii, soția sa a menționat ulterior că autoturismul ar fi fost brusc „împins” înainte.

Bolotă a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, o faptă pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Judecătoria Iași l-a condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare și la plata unor daune materiale și morale către familia victimei, acoperite de asigurătorul RCA.

Euroins SA, compania responsabilă de despăgubiri, a contestat valoarea acestora, iar rudele victimei au cerut o pedeapsă cu executare.

Curtea de Apel Iași a menținut condamnarea cu suspendare, considerând pedeapsa suficientă pentru vina de a fi adormit la volan.

- Continuarea după publicitate -

În schimb, a redus semnificativ suma daunelor, motivând că acestea trebuie justificate prin documente.

Astfel, daunele materiale au fost reduse la 8.700 de lei, iar cele morale la 135.000 de euro.

Decizia Curții de Apel este definitivă.