Un român a făcut pe nedrept în Italia 20 de zile de închisoare din cauza pandemiei de COVID-19

- Conținut sponsorizat -

Un bărbat român din Italia, în vârstă de 42 de ani, a stat nevinovat în închisoare timp de 20 de zile pentru că nu putea apărea în fața judecătorilor pentru audierea preliminară, deoarece a fost în contact cu o persoană bolnavă de Covid-19.

Conform publicației Belvedere News, bărbatul este rezident la Parete, în provincia Caserta (Campania), și a fost arestat pe data de 4 octombrie cu acuzația de tentativă de omor, în urma unei dispute pe care a avut-o cu un alt român, în vârstă de 36 de ani, în fața unui bar.

Cei doi s-au certat din motive banale și s-au luat la bătaie. Cel de 36 de ani avea asupra sa o foarfecă pe care a început să o folosească în timpul bătăii ca pe o armă. În încercarea de a se apăra de atacul conaționalului său, bărbatul care a făcut pușcărie l-a rănit în mod accidental pe cel care îl agresa, fiind însă în legitimă apărare.

La fața locului au sosit carabinierii care l-au arestat preventiv pe bărbatul de 42 de ani pentru tentativă de omor și l-au dus la închisoare în așteptarea interogatoriului.

În mod normal ar fi trebuit să stea cel mult 24 de ore în arest, dar a petrecut după gratii 20 de zile din cauza coronavirusului.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Din cauză că a fost în contact cu o persoană testată pozitiv la coronavirus, i s-a permis să apară în fața judecătorilor pentru audierea preliminară abia după 20 de zile petrecute în celulă. Odată lămurită nevinovăția sa, bărbatul român a fost eliberat.

În mod normal, în cazul în care poliția reține suspectul pentru a nu periclita desfășurarea cercetărilor sau din alte motive, acesta trebuie dus în fața instanței în termen de 24 de ore de la arestarea sa, pentru soluționarea de către judecător a propunerii de reținere preventivă.

- Mai multe după publicitate -