Român dispărut în Italia. Soția și cei doi copii îl așteaptă acasă

- Conținut sponsorizat -

Un bărbat de naționalitate română, în vârstă de 39 de ani, rezident împreună cu familia la San Giuseppe Jato, lângă Palermo (Sicilia) este dat dispărut după ce duminică, 23 octombrie, a plecat de acasă și nu s-a mai întors, informează Diretta Sicilia.

Paculea Gheorghe, cunoscut în sat drept „Giorgio”, este căsătorit și are doi copii. Rezident de mult timp în San Giuseppe Jato, este foarte respectat și apreciat de toți cei care îl cunosc.

Potrivit soției sale, care a depus o plângere la carabinieri, conaționalul nostru ar fi plecat duminica trecută de acasă, la bordul autoturismului său. Gheorghe și-a salutat soția și pe cei doi copii și a ieșit din casă spunând că se întoarce repede, dar de atunci nimeni nu mai are nicio veste de la el.

Gheorghe Paculea, dispărut de duminică, 23 octombrie, din localitatea San Giuseppe Jato (Sicilia). Cine l-a văzut este rugat să sune la 112

Soția, disperată, s-a adresat carabinierilor semnalând dispariția soțului său. Gheorghe a plecat cu o mașină Volkswagen Golf, de culoare închisă, cu numărul de înmatriculare AJ 066 GL. Cine are informații este rugat să sune la 112.