Român dispărut în Italia. „Ajutați-ne să-l găsim!”

Un cetățean român este dat dispărut în Italia după ce familia sa a pierdut orice legătură cu el în timp ce se afla la muncă, în Sicilia. Rudele nu au mai primit vești de la bărbat din anul 2022.

Se numește Cosa Pavel, are 56 de ani și este din județul Bacău, având domiciliul în localitatea Galbeni.

Locul dispariției este indicat ca fiind Sicilia. Din informațiile disponibile pe site-ul Poliției Române reiese că familia nu a mai reușit să ia legătura cu el începând din anul 2022, când acesta se afla pe insulă. „Ajutați-ne să-l găsim!” a fost mesajul rudelor către autorități și populație.

Cosa Pavel are o înălțime de aproximativ 1,70 metri, cântărește circa 70 de kilograme și are o constituție slabă. Bărbatul are păr șaten și ochi căprui.

Captură de ecran 2026-07-12 112915

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Un element distinctiv important se află în partea stângă a abdomenului. Potrivit descrierii furnizate, îi lipsesc câteva coaste pe partea stângă a corpului.

Cine are informații este rugat să sune la 112 sau să adreseze Poliției Române AICI.