Un român din străinătate s-a întors în țară doar pentru a-și înjunghia soția de față cu cei trei copii ai lor

- Conținut sponsorizat -

Un bărbat de 44 de ani, plecat la muncă peste hotare, s-a întors în țară în urmă cu câteva zile doar pentru a-și înjunghia soția de față cu cei trei copii ai lor.

Conform relatărilor făcute de Știrile Pro TV, femeia depusese o cerere la Poliție chiar în aceeași zi, cu câteva ore înainte, pentru a primi un ordin de protecție împotriva soțului ei.

Atacul asupra femeii s-a petrecut la Iași, unde aceasta locuia împreună cu cei trei copii ai săi, în timp ce soțul ei era plecat la muncă în Anglia.

Bărbatul care s-a întors din Anglia doar pentru a-și înjunghia soția. Foto: stirileprotv.ro

O rudă de-ale femeii a declarat pentru Știrile Pro TV: „Victima avea ordin de protecție, făcut chiar în ziua respectivă la 12:30, la 1:00 s-a pus în aplicare.

„A început poliția să îl caute, nu l-au găsit. El probabil că ar fi stat ascuns, nu ne explicăm cum, după ce au plecat ginerele și fratele din casă, el s-a dus peste ea”.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Din cele relatate de procurori reiese că cei doi soți, care erau amândoi la a doua căsătorie, aveau neînțelegeri mai vechi.

Soțul violent și soția lui. Foto: stirileprotv.ro

Aflat la muncă în Anglia, unde lucra în construcții, bărbatul a sunat-o recent pe soția sa și a început să o amenințe.

Îngrozită de amenințările venite din partea soțului, femeia de 44 de ani a mers la Poliție și a cerut un ordin de protecție, apoi și-a luat cei trei copii și s-a ascuns la o rudă.

Maria Luiza Iuriciuc, prim-procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, a declarat: „Inculpatul agresor s-a deplasat la noua locuință a soției sale, a pătruns fără drept în curtea imobilului fiind înarmat cu un cuțit de mari dimensiuni, circa 30 cm.”

Un martor spune că l-a văzut pe bărbat cum a dat cu pumnul în geam și soția lui a încercat atunci să fugă din casă împreună cu copiii săi.

- Continuarea după publicitate -

„Erau certuri. Era venită aici de câteva zile, stătea aici că el o amenința prin telefon”, a declarat o vecină.

Soțul a prins-o în ușă însă și înjunghiat-o cu cuțitul, lăsând-o într-o baltă de sânge. Între timp, ginerele femeii a intervenit și a salvat-o pe aceasta din mâinile agresorului.

Bărbatul de 44 de ani a fugit apoi de la locul faptei, dar polițiștii au reușit să-l găsească în scurt timp.

El și-a recunoscut fapta în timpul interogatoriului și este cercetat acum pentru tentativă de omor.

- Continuarea după publicitate -

Soția înjunghiată, în schimb, a ajuns la spital în stare critică, cu șoc hemoragic, dar medicii au reușit să o salveze.