Românul din Italia care s-a sinucis în casa în care lucra a făcut totul în timpul unui apel video cu iubita sa

- Conținut sponsorizat -

Emil Florin Miklos, un bărbat de naționalitate română, în vârstă de 40 de ani, a fost găsit spânzurat în bucătăria casei în care locuia și lucra ca paznic (custode). Românul trăia de mai mulți ani în Italia și locuia în Pantani, pe teritoriul comunei Pietramelara (Caserta).

Conform Paese News, Emil Florin Miklos venise în Campania cu speranța unei vieți mai bune. După un timp însă, a fost cuprins de depresie și, într-un moment de disperare, a decis să-și pună capăt vieții.

Bărbatul a pregătit totul cu minuțiozitate. A fixat funia pe grindă, scaunul sub picioare, a trecut lațul funiei în jurul gâtului și, în acest context, a trimis de pe telefon un ultim apel video către partenera sa. Aceasta se întorsese în Moldova, la părinții ei, cu doar câteva zile în urmă.

Cu un sânge rece ieșit din comun, Emil i-a arătat situația și i-a explicat tinerei motivele care l-au determinat să pună în aplicare gestul nebunesc de a-și lua propria viață.

Deși aflată într-o stare de șoc lesne de înțeles, femeia a încercat din răsputeri să-l convingă să renunțe la acel plan extrem. După ce ar fi încheiat apelul telefonic cu Emil, femeia l-ar fi alertat imediat pe fratele acestuia, rezident și el în Pietramelara.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Acesta a ajuns cât a putut de repede la casa victimei, însă a fost prea târziu. Trupul lui Emil era deja lipsit de viață.

După sosirea autorităților și investigarea cazului, cadavrul românului a fost restituit familiei pentru înmormântare. Cazul a fost cercetat de carabinierii din Pietramelara, conduși de mareșalul Silvestri.