Român din Italia, primea Venitul de cetățenie al mamei decedate. Riscă între 2 și 7 ani de închisoare

- Conținut sponsorizat -

N. C. D., un tânăr de 24 de ani de naționalitate română, cu domiciliul în Pescara (Abruzzo), a fost acuzat că timp de cinci luni și-a însușit în mod necuvenit suma de bani aferentă Venitului de cetățenie acordat de statul italian mamei sale, deși aceasta era decedată din octombrie anul trecut, informează Il Gazzettino.

Și cum o vorbă spune că „adevărul iese întotdeauna la suprafață ca untdelemnul”, infracțiunea românului a fost în cele din urmă descoperită și acuzatul, asistat de avocatul Corradino Marinelli, va trebui să răspundă pentru acuzații de falsă identitate, substituire de persoană și fraudă pentru obținerea de fonduri publice.

Pe baza faptelor reconstituite de procurorul adjunct Fabiana Rapino, conaționalul nostru ar fi prezentat potrivit rechizitoriului „o atestare ISEE (Indicatorul Situaţiei Economice Echivalente) falsă, care ar fi fost întocmită pe numele mamei sale, aceasta fiind decedată din data de 7 octombrie 2021”.

Fără a fi informat despre decesul femeii, INPS (Institutul Național de Securitate Socială) a fost indus în eroare și a continuat să plătească defunctei timp de cinci luni suma prevăzută pentru acordarea Venitului de cetățenie, permițându-i inculpatului să încaseze ilegal o sumă totală de aproximativ 2.500 de euro.

Românul riscă acum să se confrunte cu o pedeapsă considerabilă. Dacă va fi considerat vinovat pentru infracțiunile presupuse, la calculul pedepsei ar fi luată în considerare cea mai gravă infracțiune și anume cea de înșelăciune pentru obținerea de fonduri publice.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Această infracțiune prevede pedepse cuprinse între doi și șapte ani de închisoare. În orice caz, oricare ar fi sentința dată de instanță, cazul ar trebui să servească drept avertisment pentru toate persoanele care profită în mod necinstit de ajutoarele acordate de statul italian.

Din alt punct de vedere, tânărul român, care la rândul său se luptă evident cu o situație economică și familială precară, nu este nici primul și nici ultimul presupus „șmecher” descoperit de poliție.