Român din Italia găsit mort în casă. Bărbatul era decedat de mai multe zile

- Conținut sponsorizat -

Un român în vârstă de 45 de ani, care se lupta de ceva vreme cu probleme grave de sănătate, a fost găsit fără viață în locuința sa din Santo Stefano Magra, provincia Spezia, în Liguria, informează La Nazione.

Conaționalul nostru a fost dat dispărut de colegii săi, care nu mai știau nimic de el de zile întregi. Știind că se confruntă cu probleme grave de sănătate, au crezut că probabil s-a dus la spital, dar după ce au încercat în mod zadarnic să ia legătura cu el au anunțat poliția.

Trupul neînsuflețit al bărbatului român a fost găsit în interiorul locuinței sale și decesul s-ar fi produs cu mai multe zile în urmă. Conform primelor informații, moartea s-ar datora condițiilor delicate de sănătate ale bărbatului.