Român din Italia găsit mort în baie. Tudor avea doar 33 de ani

- Conținut sponsorizat -

Un tânăr român în vârstă de 33 de ani a fost găsit mort la Chiusi (Toscana) în locuința sa din Via Cassia Aurelia, în apropiere de Rione Carducci. Pe trupul neînsuflețit al bărbatului nu s-au găsit urme de violență, se presupune că decesul ar fi survenit în urma unui atac de cord.

Numele tânărului român este Tudor Codău, originar din Botoșani. În Italia locuia singur și lucra la sera de flori „Margheriti” din Chiusi. De câteva zile nu s-a mai prezentat la serviciu și în cele din urmă cineva a alertat carabinierii care l-au găsit pe bărbat decedat, în baia locuinței sale.

La fața locului s-a prezentat personalul medical de la 118, iar medicul legist a declarat că aparent moartea a fost cauzată de un atac de cord, deoarece pe trupul tânărului român nu au fost găsite urme de violență.

Tudor Codău era o persoană liniștită, nu avea antecedente penale și nici nu a fost semnalat vreodată la poliție sau la carabinieri. Era unul dintre numeroșii români rezidenți care muncesc în zona respectivă, dar nu avea nicio rudă de-a sa în apropiere. Nimeni nu l-a căutat în perioada în care nu mai dădea niciun semn de viață, doar colegii de serviciu, după zile de absență, au început să-și pună întrebări.

„Tragedia lui Tudor Codău atrage atenția asupra unei lumi adesea invizibilă”, scrie pe site-ul Prima Pagină. „Cea a multor tineri (și nu întotdauna atât de tineri) care au venit din alte țări și lucrează la ferme, în fabrici, pe șantiere și pe care nimeni nu-i observă până când nu se întâmplă ceva grav. Iar atunci când se întâmplă ceva grav este și pentru că acești oameni trăiesc singuri, în afara contextului social. Poate este alegerea lor, dar și din cauza dificultăților de integrare suprapuse cu indiferența și ostracismul latent al populației locale.”

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI
- Mai multe după publicitate -