Un român din Italia a găsit un telefon pe stradă și l-a returnat proprietarului, dar a fost reclamat pentru furt

- Conținut sponsorizat -

Un bărbat român în vârstă de 41 de ani, rezident la Florența, a fost reclamat pentru furt după ce a găsit un telefon mobil pe stradă și l-a returnat proprietarului luni, 21 februarie. „Nu sunt hoț, ci un om cinstit”, a spus conaționalul nostru în apărarea sa.

Se numește Ioan și lucrează ca zidar la Florența, unde s-a mutat cu 20 de ani în urmă, relatează Corriere Fiorentino.

„Eram în drum spre serviciu când am văzut un telefon mobil la pământ, în mijlocul străzii. Mi-am spus: ‘Poate trece o mașină peste ea el și-l sparge.’ Așa că l-am luat, lăsându-l deschis, în așteptarea apelului proprietarului. M-a sunat câteva ore mai târziu, dar a venit cu poliția. M-a denunțat pentru furt și acum risc să fiu judecat.”

Întreaga poveste a început luni dimineață, când Ioan se îndrepta spre locul de parcare al dubei sale cu care urma să plece la locul de muncă: „Era parcată între via Sirtori și viale Manfredo Fanti. Și tocmai acolo, în mijlocul drumului am găsit telefonul mobil. L-am ridicat de la pământ și am constatat că era deschis și funcționa. Mi-am spus: o să sune el proprietarul mai devreme sau mai târziu.”

Apelul a sosit după o oră, dar Ioan nu l-a auzit pentru că lucra. La ora amiezii, când bărbatul servea prânzul, a sunat din nou. Ioan a răspuns, iar la celălalt capăt se afla un tânăr originar din Florența, posesorul telefonului mobil.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Și-au dat întâlnire în fața restaurantului unde românul mânca: „Dar de îndată ce am pus piciorul afară am văzut că erau doi polițiști alături de el. ‘El este! El este!’, a început să strige băiatul. Apoi a început să spună că i-am furat telefonul, cu o seară înainte, într-un bar din Gavinana, unde eu nici măcar nu am fost.”

Ioan a încercat să se apere, să-i explice că el a găsit telefonul pe o stradă de lângă stadion, dar tânărul nu i-a dat ascultare.

Românul povestește: „El a continuat să țipe. Și polițiștii au încercat să-l calmeze, dar nimic. I-am spus: Dar după părerea ta, dacă aș fi vrut să-l fur, l-aș fi păstrat și ți-aș fi răspuns?. Și atunci mi-a dat răspunsul care m-a durut cel mai tare: De fapt, ai fost un prost. Am greșit că nu m-am dus imediat la poliție să declar că am găsit telefonul, dar nu sunt hoț. Și nici prost. Sunt un om cinstit și mi-aș dori măcar acest merit să-mi fie recunoscut.”