Român din Italia arestat după ce și-a scos soția și cei 6 copii afară din casă în toiul nopții

- Conținut sponsorizat -

Un bărbat român în vârstă de 48 de ani și rezident în orașul italian Torino a fost arestat de carabinieri după ce și-a scos soția și cei 6 copii afară din casă, în plină iarnă, în toiul nopții de 8 spre 9 decembrie, informează Torino Oggi. Motivul pentru care bărbatul a recurs la acest gest este cât se poate de banal și se datorează faptului că nu a fost înștiințat de fiul său, în persoană, că a ajuns acasă.

Potrivit sursei citate, cel care a sunat la 112 și a solicitat intervenția carabinierilor a fost fiul cel mare al cuplului. Când au ajuns la clădirea în care locuiește familia de români, militarii au găsit o mamă cu cei 6 copii ai săi, dintre care 3 minori, așteptându-i pe scări, în frig.

Fiul cel mare a povestit forțelor de ordine cum tatăl lui consuma alcool adesea și devenea violent cu mama lui, detaliind și cum, odată, a aruncat cu farfuriile de pe masă spre ea pentru că nu-i plăcea mâncarea pe care i-a gătit-o. Băiatul a mai povestit, de asemenea, că singura persoană din familie care avea un loc de muncă era chiar tatăl, dar acesta ținea banii închiși cu cheia într-o cutie și îi dădea soției doar 5 euro, uneori 10 euro, pentru a cumpăra cele necesare pentru întreaga familie. Acești bani, însă, nu-i vedeau zilnic, ci doar când voia el.

În noaptea de marți spre miercuri, bărbatul român și-a luat soția la întrebări în legătură cu faptul că fiul lor cel mare nu ajunsese încă acasă. Când băiatul a ajuns acasă, însă, femeia l-a anunțat pe bărbat, dar acesta a început să se enerveze și să facă scandal, reproșându-i că trebuia să fie anunțat de fiul lor și nu de ea.

Înfuriat până la culme, bărbatul a încercat atunci să-și lovească soția, dar copiii lor au creat un zid în jurul ei pentru a apăra-o. Acest lucru l-a făcut pe capul familiei să se enerveze și mai tare, motiv pentru care i-a scos pe toți afară din casă în timp ce îi insulta fără oprire.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

La aflarea acestor detalii, carabinierii au decis să-l pună imediat sub arest cu acuzația de violență domestică.

Sunteți victimă sau martor la scene de violență domestică?

Vă reamintim datele de contact ale instituțiilor din Italia la care trebuie să apelați pentru a denunța astfel de cazuri de violență și/sau exploatare a femeilor, înainte ca acestea să se transforme în tragedie, fie că sunteți victimă sau sunteți doar martor

  • Telefono Rosa – 06 3751 8282;
  • Dipartimento per le Pari Opportunità (Guvernul Italiei) – Telefon: 1522;
  • Carabinieri: telefon 112;
  • sau vă adresați la cea mai apropiată unitate de carabinieri/poliție din localitatea dumneavoastră.