Român din Italia, a rupt cu dinții o bucată din nasul concubinei în urma unor certuri. Condamnat la patru ani de închisoare

- Conținut sponsorizat -

Un cetățean român, în vârstă de 40 de ani și rezident în Favara, provincia italiană Agrigento din Sicilia, a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru că și-a mușcat și a rupt cu dinții o bucată din nasul concubinei sale.

Judecătorul Iacopo Mazzullo, responsabil pentru audierea preliminară susținută la Tribunalul din Agrigento, a acceptat cererea procurorului adjunct Giulia Sbocchia, care a solicitat pedeapsa de patru ani de detenție.

Avocatul inculpatului, Paolo Ingrao, a reușit să obțină în schimb recunoașterea circumstanțelor atenuante generale în acest caz.

Potrivit reconstituirii faptelor, conflictul a izbucnit după ce românul și-a surprins partenera, o femeie de 42 de ani și de aceeași naționalitate, într-un moment de intimitate cu fiul lui, pe care-l avea dintr-o relație anterioară cu o altă femeie.

În cadrul confruntării, bărbatul a mușcat-o pe femeie de nas, detașându-i vârful acestuia, conform celor relatate de publicația locală Agrigento Notizie.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Victima a fost internată de urgență la spitalul din Agrigento, și riscă să rămână cu o cicatrice permanentă.

După depunerea plângerii, cazul a ajuns în fața instanței, care a decis să îl judece într-o procedură sumară („rito abbreviato” în limbajul juridic din Italia).

Procesul s-a încheiat cu condamnarea la patru ani de închisoare a agresorului, subliniind gravitatea violenței domestice și nevoia imperativă de a proteja victimele acestui tip de abuz.