Un cetățean român în vârstă de 35 de ani, pe nume Ștefan Vizitiu, este dat dispărut în Italia de către mama sa care de doi ani nu mai are nicio veste de la el: „Ultima oară când am vorbit cu el a fost la începutul lui septembrie 2020, mi-a spus atunci că-l bătuse niște români, de atunci nu mai știu nimic de el”, ne-a spus Florica Vizitiu.
Ștefan Vizitiu, originar din satul Vladomira, comuna Trifești, județul Iași, este în Italia de mai mult timp și cel puțin până acum doi ani lucra la Castiglione di Sicilia, provincia Catania, ca cioban și în agricultură.
„Lucra pe unde apuca, nu avea familie, era de unul singur și mi-e teamă că a intrat în vreun anturaj dubios. Ultima oară am vorbit cu el pe data de 2 septembrie 2020, mi-a spus atunci că îl bătuse doi români și că-i furase banii. După acel telefon nu m-a mai sunat deloc, nu mai am nicio veste de la el, sunt disperată! Nu există zi să nu mă gândesc la el, cine știe ce i s-o fi întâmplat!”, ne-a mărturisit mama bărbatului român la telefon.
Atașăm mai jos o serie de imagini cu Ștefan Vizitiu. Cine are informații despre el este rugat să o sune pe mama sa la numărul de telefon 0040/747791126.