Român care a spart o locuință din Italia, prins datorită unui breloc cu GPS furat împreună cu bunuri de peste 20.000 de euro

- Conținut sponsorizat -

Un cuplu din Italia a fost victima unui furt din domiciliu în dimineața zilei de duminică, 29 octombrie 2023.

Din fericire, cei doi soți au reușit să-și recupereze bunurile în valoare de peste 20.000 de euro în cursul aceleiași zile, datorită unui mic breloc de chei echipat cu GPS furat de hoț împreună cu restul obiectelor de valoare.

Potrivit cotidianului digital Torino Today, proprietarii au reușit să localizeze la scurt timp după furt semnalul GPS de la breloc în centrul orașului Torino din Piemonte.

Agenții de la Comisariatul Central au intervenit prompt astfel, restrângând căutările la o clădire în care funcționa un serviciu de închiriere de camere în regim hotelier.

Apropiindu-se de locație, semnalul GPS s-a intensificat, indicând ulterior o cameră în care se afla un tânăr de 26 de ani de origine română.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În timpul percheziției, polițiștii au descoperit 2.700 de euro în numerar, o cartelă reîncărcabilă, cheile a două autoturisme și patru ceasuri de lux, toate în valoare de peste 20.000 de euro și care aparțineau soților ce au fost victimele furtului.

În aceeași cameră au fost găsite și mai multe carduri bancare pe numele altor persoane, diverse unelte folosite la spargeri, precum și cheile a trei autovehicule, pentru care tânărul român nu a putut oferi o explicație validă.

Având în vedere antecedentele penale ale tânărului, printre care și interdicții specifice de a se afla în comuna Torino, și pericolul de fugă datorat lipsei unui domiciliu stabil, bărbatul a fost reținut pentru furt și acuzat de posesie de obiecte destinate spargerii de locuințe.

Pe lângă validarea arestului, i-a fost aplicată măsura preventivă a detenției în închisoare.

- Mai multe după publicitate -