Român arestat în Italia, la bordul unui autocar. Călătorea din Spania spre România

- Conținut sponsorizat -

Un cetățean român în vârstă de 43 de ani a fost arestat în Italia, la bordul unui autocar care călătorea din Spania spre România, după ce forțele de ordine italiene au descoperit că pe numele său exista un mandat de arestare.

Potrivit Trieste Caffe, bărbatul era căutat de autoritățile din România pentru a executa o sentință dată de judecători pentru conducerea unui autoturism fără permis.

Mai exact, conaționalul nostru a fost prins de polițiștii români de trei ori în numai o lună conducând un autoturism fără a avea permis de conducere.

De fiecare dată când era oprit, românul de 43 de ani le spunea oamenilor legii că medicul care trebuia să-l supună examenului pentru reînnoirea permisului se afla în concediu și de aceea nu avea documentul valabil.

După ce a fost denunțat la Parchet și mașina i-a fost pusă sub sechestru, bărbatul a fost trimis în judecată, fiind apoi condamnat la doi ani de închisoare pentru infracțiunea menționată mai sus.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Între timp însă, infractorul a părăsit România, iar autoritățile din țara noastră au emis un mandat european de arestare pe numele său, în speranța că va fi identificat în cele din urmă de forțele de ordine din altă țară.

Și chiar așa s-a întâmplat deoarece, în timp ce se întorcea cu autocarul din Spania spre România, carabinierii din Aurisina (provincia Trieste din Friuli-Venezia Giulia), o localitate italiană aflată la granița cu Slovenia, l-au depistat la bordul autovehiculului în urma unui control de rutină.

Odată identificat, militarii italieni au introdus numele său în baza de date și au aflat că avea un mandat european de arestare pe numele său, motiv pentru care l-au arestat și l-au condus după gratiile penitenciarului Coroneo din Trieste, unde va rămâne în așteptarea extrădării.