Român arestat în Italia, fura din mașinile mamelor care-și duceau copiii la școală

- Conținut sponsorizat -

Un român în vârstă de 50 de ani, rezident în Massa, provincia Massa-Carrara, a fost arestat în urmă cu câteva zile pentru o serie de furturi din mașinile mamelor care își duceau copii  în cadrul complexului școlar „Taliercio” din Marina di Carrara. Acesta aștepta ca părinții să lase mașinile nesupravegheate în timp ce își conduceau copiii la școală, iar apoi acționa.

După ce la cazarma carabinierilor din Marina di Carrara au ajuns mai multe plângeri în legătură cu o serie de furturi din mașini, care se petreceau în zona numită „Marina Vecchia” de către localnici, oamenii legii au deschis o anchetă și au înăsprit controalele, având ca scop prinderea făptașului. Printre victimele acestor furturi, scrie publicația locală Eco della Lunigiana, se numără și mamele unor elevi din cadrul complexului scolastic situat în via Marco Polo al localității menționate mai sus.

Carabinierii în parcarea în care au avut loc furturile. Foto: ecodellalunigiana.it

După ce femeile lăsau copiii la școală și se întorceau la mașini, le găseau deschise și toate obiectele furate, totul petrecându-se în doar câteva minute. „Prada” consta de obicei în genți, ghiozdane, borsete sau alte obiecte de zi cu zi pe care mamele le lăsau nesupravegheate în autoturism, în graba de a nu-i face pe cei mici să întârzie la ore. Un detaliu important pentru anchetatori a fost faptul că, în cazul a numeroase furturi, autoturismele erau deschise fără ca hoțul să forțeze încuietorile.

În urma acestor constatări, carabinierii au decis să acționeze în timpul orarelor de intrare și ieșire din școli, punând în mișcare echipaje în uniforme, dar și în civil. În urmă cu câteva zile, când forțele de ordine supravegheau zona, au observat un bărbat care se apropia pe bicicletă.

După ce a ajuns în parcare, individul a început să se plimbe pe jos printre mașini, ca și cum s-ar asigura că nu este nimeni în jur. Comportamentul suspect al bărbatului a fost notat imediat de militarii în civil care supravegheau zona, la un moment dat aceștia împărțindu-și sarcinile pentru a rămâne în continuare neobservați. la scurt timp, infractorul român părea că a dispărut în neant, iar în acel moment carabinierii care supravegheau zona au părăsit postul de observație pentru a vedea ce s-a întâmplat cu acesta. Imediat ce s-au apropiat l-au zărit fugind, cu o geantă în mână, pentru a ajunge la bicicleta cu care a venit, pentru a putea astfel să se îndepărteze cât mai repede de locul faptei.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Oamenii legii au pornit în urmărirea hoțului și au reușit să-l blocheze imediat. Prins în flagrant, acesta a returnat geanta furată ce aparținea unei femei de 32 de ani, care o lăsase nesupravegheată pe scaunul mașinii sale. Și în acest caz, carabinierii care investigau locul faptei au constatat că nu există urme de forțare a încuietorilor, deși proprietara le declarase că a încuiat autoturismul, fapt dovedit și de oglinzile care se închid spre interior în momentul acționării sistemului centralizat de închidere.

Militarii nu exclud varianta ca românul în vârstă de 50 de ani, care trăiește de mai mult timp în Massa, să fi folosit o metodă ingenioasă de deschidere a mașinii. Mai ales după ce au descoperit că acesta ar fi un expert în electronică, fapt dovedit de un atestat dobândit în urma unor cursuri de electrician, pe care acesta îl avea asupra sa la momentul arestării.

Românul, care are un cazier încărcat cu denunțuri și condamnări pentru infracțiuni contra patrimoniului, a fost pus sub arest, procurorul Roberta Moramarco acuzându-l de furt calificat. În urma validării arestului de către judecătoarea Valentina Prudente, acesta a fost transportat în penitenciarul din orașul Massa.

Între timp carabinierii au deschis o nouă anchetă pe numele său, încercând să descopere dacă există o legătură între el și alte furturi care s-au petrecut nu doar în Marina di Carrara, dar și în alte zone ale orașului.

În ceea ce constă fenomenul furturilor de mașini, carabinierii recomandă cetățenilor să mențină nivelul de atenție cât mai ridicat. Oamenii rău intenționați sunt tot timpul la pândă, fiind dispuși să acționeze imediat ce se ivește o ocazie. Astfel se recomandă să nu fie lăsate obiecte la vedere în mașinile parcate, pentru că hoții știu bine cum să sustragă nu doar genți, ghiozdane sau borsete, ci și obiecte banale cum ar fi căști, ochelari de soare, bani mărunți sau chiar CD-uri muzicale.

- Continuarea după publicitate -

De multe ori au fost cazuri când au fost sustrase pungi cu cumpărăturile abia făcute sau deodorantul de mașină. În același timp, e foarte bine ca persoanele să semnaleze prin intermediul numărului 112 dacă observă persoane suspecte în parcări sau în preajma autoturismelor parcate, astfel pot ajuta carabinierii aflați în patrulare să descopere intențiile acestora.

- Mai multe după publicitate -