„Student la Bologna în Științe Politice, a fost cel mai votat de pe lista Partidului Democrat pentru primărie”, scrie ziarul Corriere della Sera despre Andrei Daniel Lăcanu, un tânăr român de numai 22 de ani, care a fost ales la data de 12 iunie 2022 consilier local într-un orășel de lângă Milano, Abbiategrasso, care are peste 30.000 de locuitori.
Nu este prima dată când Andrei se implică în viața politică italiană, conaționalul nostru făcând parte din consiliul local al tinerilor din aceeași localitate la vârsta de numai 12 ani. A doua zi, după alegerile de duminica trecută, tânărul român i-a sunat pe primarul și viceprimarul de la acea vreme.
„Voiam să vorbesc cu persoanele care în urmă cu 10 ani m-au inspirat și să le cer sfaturi cu privire la primul consiliu local adevărat din care voi face parte”, a declarat Andrei pentru sursa citată.
Pentru compatriotul nostru, această funcție va fi o ocazie de a răsplăti orașul în care trăiește și țara adoptivă pentru modul în care a fost primit.
„Sunt născut în România și am ajuns aici când aveam doi ani. Italia și Abbiategrasso m-au crescut și mi-au oferit multe. Sensul implicării mele în politică este acela de a da înapoi comunității ceea ce comunitatea mi-a oferit”, a mai spus Andrei.
Tânărul român s-a implicat efectiv în politică încă din anul 2019, când s-a apropiat de tinerii democrați din Milano, iar în noiembrie 2021 a fost ales vice-secretar al filialei PD din Abbiategrasso, moment în care a decis să candideze pentru un loc în consiliul local.
Andrei Lăcanu nu s-a așteptat însă la o victorie atât de decisivă în fața rivalilor săi politici: „M-a surprins această apreciere, având numai 22 de ani. Tinerii sunt prezenți și au voință să se implice: politicienii trebuie să fie din nou aproape de cetățeni și să se pună în serviciul lor”, a conchis românul nostru.