Român ajuns în Italia la 7 ani: dificultățile începutului și drumul spre cariera academică

George-Ciprian Lungu, un tânăr român absolvent al Facultății de Istorie din Trento (Italia) cu activitate civică și politică, aflat la al doilea program Erasmus, își construiește un parcurs academic orientat spre cercetare, cu o publicație deja apărută și un proiect de doctorat în lucru.

În acest context, el critică ideea de „remigrare forțată”, pe care o consideră ofensivă, și explică de ce studierea istoriei devine o formă de angajament public.

„Remigrarea forțată” este termenul folosit pentru a descrie ideea de trimitere a migranților și a descendenților lor în „țările de origine” — adică o politică sau o propunere de îndepărtare a persoanelor cu origini migrante dintr-o țară, chiar dacă trăiesc acolo de mult timp.

Ajuns în Italia din România la vârsta de 7 ani, în 2008, tânărul povestește într-un interviu pentru publicația Alto Adige că s-a mutat împreună cu tatăl său pentru a se reuni cu mama care deja lucra în Peninsulă.

Spune că, discutând cu alți tineri români, a observat că este destul de frecvent ca femeile să fie primele din familie care migrează, iar în cazul lor a fost la fel.

Geoge-Ciprian își amintește că, la sosire, cea mai mare provocare a fost limba: să ceară lucruri în clasă și să înțeleagă lecțiile. Din cauza acestei bariere, i-a fost greu să se simtă parte din colectiv și să se integreze, deși spune că într-un an situația s-a îmbunătățit.

A urmat un curs de vară pentru a învăța limba italiană, apoi a început școala primară la Longon. Mai târziu a mers la Liceul De’ Medici, unde descrie parcursul drept „destul de dificil”, cu probleme la matematică și la compunerile în italiană, mărturisind că trăia școala „ca și cum mi-ar fi lipsit un impuls din interior”.

Stabilit la Bolzano, în prezent este activ în politica locală: este secretar în Tirolul de Sud al organizației de tineret „Tinerii democrați”.

Între 2021 și 2023 a fost implicat într-un ONG care protejează studenții români din străinătate, iar în prezent este membru al partidului românesc „Sens”, formațiune progresistă de centru-stânga înființată în 2023.

Recent, a trimis o scrisoare despre conceptul de „remigrare” și despre posibilitatea organizării unei manifestații la Bolzano, subliniind că tema îl afectează personal.

În acel context, el avertiza că a-și vedea conaționalii susținând astfel de idei înseamnă „să asiști la o ștergere colectivă a istoriei noastre”, amintind că comunitatea românească din Italia a fost mult timp „precară și stigmatizată”.

În acest climat, spune el, a studia istoria nu e doar o opțiune academică, ci poate deveni un angajament cu miză publică.

Parcursul universitar și temele de cercetare

Student la master la Istorie la Universitatea din Trento, George-Ciprian Lungu trăiește acum la Praga, unde își face al doilea Erasmus.

Își amintește cu emoție ziua licenței, în decembrie 2024, când bunica sa, Margareta, a zburat la Trento ca să-l vadă susținând în italiană lucrarea despre construirea regimului comunist în perioada 1944–1960.

Spune că pasiunea sa pentru istorie a existat mereu, iar o profesoară glumea că ar fi putut ține el lecția.

Totuși, afirmă că universitatea i-a aprins cu adevărat dorința de studiu. Intenționează să își continue parcursul academic: ar urma să termine masteratul în iulie și lucrează deja la un proiect de doctorat cu interese de cercetare legate de istoria României, naționalism, istoria Rusiei, politica externă rusă și regimul rus.

Are deja o publicație despre presa comunistă și modul în care România era prezentată în Războiul Rece, iar disertația de master vizează relațiile interetnice dintre fascismul românesc și minoritățile etnice în perioada interbelică.

Precizează că, pentru anumite subiecte, documentarea este redusă, ceea ce face cercetarea mai dificilă.

Ce spune despre rolul istoriei

În viziunea sa, istoria ajută la înțelegerea rădăcinilor și a modului în care societățile ajung să facă anumite alegeri. El subliniază că migrațiile au existat mereu și că diferența față de prezent ține mai ales de ritmul lor, accelerat de mijloacele moderne.

Mai spune că întâlnirile, conflictele și amestecul dintre popoare au creat identități culturale noi și că influențele dintre culturi au circulat constant, dând exemplul lumii islamice, care a păstrat și a transmis opere ale filosofilor greci.

Pentru tânărul nostru conațional studierea trecutului este și o muncă „pentru colectivitate”, însă amintește că fiecare își filtrează interpretarea prin propria comunitate și experiențe și că, asemenea unei fotografii developate treptat, imaginea nu devine niciodată completă.