Încă o știre care ne umple de bucurie și de mândrie datorită onestității și simțului civic demonstrat de o femeie română de 30 de ani care, în după-amiaza zilei de miercuri, 21 iunie 2017, a găsit un portofel plin cu bani și l-a predat carabinierilor fără să stea pe gânduri, pentru a fi returnat proprietarei de drept.
Potrivit ziarului local Castelli Notizie, o femeie de cetățenie italiană a uitat portofelul cu 1.000 de euro în el, dar și documentele sale de identitate, lângă un bancomat din corso Cavour, în localitatea Albano Laziale, provincia Roma.
Portofelul a fost găsit, din fericire, de Angela, badantă română și menajeră, care muncește cinstit și cu demnitate și care, fără nicio ezitare, a luat portofelul și l-a dus la carabinieri, care aveau să-l returneze femeii de cetățenie italiană.
Carabinierii din localitate au găsit imediat proprietara portofelului, o funcționară care lucrează la stat, în vârstă de 62 de ani și care a răsuflat ușurată atunci când i s-a spus că banii și documentele sale au fost găsite.
Femeia italiană a cerut apoi carabinierilor numărul de telefon al conaționalei noastre, Angela, pentru a-i mulțumi personal pentru gestul admirabil care l-a făcut.
Alte articole pe aceeași temă:
- Padova – cetățean român găsește portofel plin cu bani și-l înapoiază proprietarului. „Demnitatea mea valorează mai mult”
- Avezzano – încă un român care ne salvează demnitatea în Italia. Găsește un plic cu 1.000 de euro și îi înapoiază proprietarului