În cursul nopții trecute, la Roma, mai exact pe Via Appia, kilometru 23, în fața cimitriului Castelgandolfo, a avut loc un accident dramatic în urma căruia Roberto Senesi, 40 de ani, operator la televiziunea Sky, a decedat pe loc.
Victima se întorcea de la muncă, în mașina sa Seat Ibiza, îndreptându-se înspre Albano, când un Opel Astra care se îndrepta spre Roma și intrând în depășire din sens opus cu viteză mare, nu a mai reușit să reintre pe banda din dreapta, izbind din plin automobilul Seat și scoțându-l zdrobit de pe șosea.
În automobilul Opel Astra se aflau 2 cetățeni români care au fost duși la spital de urgență și nu par a fi în pericol de moarte din primele informații, însă, cel care conducea mașina, în vârstă de doar 24 de ani, se pare că era în stare de ebrietate, testul de alcoolemie ieșind pozitiv. El va fi arestat pentru omucidere, au declarat carabinierii de la Compagnia di Castelgandolfo.