Din ce în ce mai puține căsătorii au loc în primăriile și bisericile italiene. Iar între ceremoniile civile și cele religioase, cel mai mare număr îl înregistrează cele în fața unui ofițer de stare civilă. Aceasta este imaginea care apare din buletinul statistic demografic al Primăriei Rimini din Italia. Iar printre căsătoriile dintre italieni și străini numărul predominant este cel dintre italieni și femei românce, ucrainience sau ruse, informează corriere.it.
Datele statistice în ceea ce privește căsătoriile confirmă că în ultimii cincisprezece ani, la Rimini, numărul acestora s-a diminuat constant. În anul 2017 s-au înregistrat un total de 320 de căsătorii, dintre care 217 cu ceremonie civilă iar un număr de 103 au optat și pentru ceremonia religioasă.
Miresele din „Est”
Luând în considerație cetățenia mirilor la primăria din Rimini, rezultă că pe primul loc se situează oricum căsătoriile cu ambii parteneri de cetățenie italiană, urmațe de cele în care mirele care este cetățean italian se căsătorește cu o femeie din Ucraina, urmate de miresele din România și Rusia.
La nivel național, potrivit ISTAT, româncele se află în topul preferinţelor italienilor urmate de ucrainience, brazilience şi femeile ruse.
Anul trecut, în Italia, numărul căsătoriilor în care unul dintre soţi e de origine străină a ajuns la 18.273, arată studiul ISTAT.
Pe de altă parte, în Italia tot mai puţini sunt tinerii care aleg să se căsătorească, preferând să trăiască în concubinaj alături de partenerul(a) lor. Potrivit studiului, unul dintre motivele pentru care tinerii evita căsătoria, este procedura divorţului, foarte complicată în Italia.