O familie de români din Italia, aflată la început de drum, a rămas distrusă pentru totdeauna după ce capul familiei a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, 6 august 2022, în urma unui grav accident rutier.
Răzvan Constantin Zaharia, în vârstă de numai 27 de ani și originar din Gărbeni, comuna Havârna din județul Botoșani, era rezident în localitatea Castelvetrano, provincia Trapani din Sicilia. Tânărul nostru conațional era, de asemenea, însurat și împreună cu soția sa, Felicia, au adus pe lume un băiețel.
Copilul, care din pozele de pe profilul lor de Facebook nu pare să aibă nici măcar doi anișori în prezent, va trebui să crească acum fără tată, având în vedere că viața lui Răzvan a fost răpusă în jurul orei 01:30 din noaptea trecută, conform celor relatate de site-ul de știri locale newsicilia.it.
Potrivit sursei citate, tânărul român se deplasa la acea oră, la bordul unui scuter de 125 de centimetri cubi, pe via IV Novembre din Castelvatrano. El a pierdut controlul vehiculului și s-a izbit apoi de un zid aflat la capătul străzii menționate mai sus.
Insuportabilă durerea persoanelor dragi din viața lui Răzvan care, în ultimele ore, au transmis nenumărate mesaje de regret pe rețelele de socializare.
„Drum lin fratele meu, prea devreme ne-ai lăsat, inimă și suflet bun, o să fii întotdeauna in inimile noastre, Dumnezeu să te ierte…”, a scris sora tânărului român, Nicoleta.
„Nepoate ne-ai lăsat cu inima ruptă”, au transmis Marinela și Georghe Zaharia.
„Condoleanțe! Dumnezeu să îl ierte! F mare păcat, băiat tânăr ,ai rupt sufletul la toți, Răzvan. Drum lin la îngeri!”, a scris și Daniela Sandu într-un comentariu.