Moartea unui muncitor român în construcții, în vârstă de 52 de ani, survenită în urma unui tragic accident de muncă petrecut în urmă cu 8 zile pe un șantier din Ravenna (Emilia-Romagna), nu a trecut neobservată de sindicaliștii italieni care s-au adunat sâmbătă, 12 februarie, la locul tragedie pentru a protesta împotriva indiferenței patronilor când vine vorba de siguranță în domeniul muncii.
„Gata cu morțile la locul de muncă, patroni asasini”, au scris sindicaliștii cu roșu pe o pânză albă, pe care au întins-o apoi la vedere pe via Carso din Ravenna, în fața șantierului unde și-a pierdut viața conaționalul nostru.
„Un zidar de origine română, Vasile Burcuț, a murit vineri, 4 februarie, căzând de pe o schelă dintr-un șantier de construcții, o moarte la locul de muncă ce a fost ținută sub tăcere timp de 48 de ore”, au protestat sindicaliștii de la SLAI COBAS.
„Acum ne adunăm în jurul familiei sale îndurerate. Dar este nevoie de o mobilizare permanentă și incisivă pentru a combate masacrul infinit de la locurile de muncă”, au mai adăugat sindicaliștii italieni.
Rezemat de gardul șantierului, în cadrul căruia Vasile a murit, se putea observa un buchet de flori pe care scria „Soția”, deci depus de consoarta românului nostru.
Procurorul Lucrezia Ciriello de la Parchetul din Ravenna a deschis o anchetă pentru a afla cu exactitate dinamica tragediei și pentru a-i aduce în fața legii pe eventualii responsabili.