Preot din România despre vizita Papei Francisc: „Este un dar de la Dumnezeu că putem să îl salutăm pe Sfântul Părinte”

- Conținut sponsorizat -

Episcopul romano-catolic de Oradea, László Böcskei, consideră că vizita Papei Francisc în România trebuie să aibă şi urmări şi să reprezinte un nou început. „Este un dar de la Dumnezeu că putem să îl salutăm pe Sfântul Părinte”, a spus episcopul László Böcskei.

Evenimentul este unul istoric. Papa Francisc va vizita patru centre ale spiritualităţii creştine catolice şi prin aceasta vrea să exprime bogăţia şi diversitatea Bisericii Catolice în România. Pe de altă parte, vrea să fie o încurajare pentru noi, cei care mărturisesc că sunt creştini, să ne asumăm această calitate. Este un dar de la Dumnezeu că putem să îl salutăm pe Sfântul Părinte”, a spus episcopul László Böcskei, citat de MEDIAFAX.

Potrivit acestuia, vizita în România a Suvernului Pontif are un aspect ecumenic, dar este şi o provocare pentru credincioşi.

„Consider că această vizită trebuie să aibă şi urmări, iar acestea să se concretizeze în viaţa noastră. Papa vine să ne aducă încurajare şi ne dă o îndrumare. Îmi doresc ca întâlnirea să fie pentru noi un nou început şi un nou motiv de angajament în consolidarea vieţii societăţii noastre”, a subliniat episcopul romano-catolic de Oradea.

Papa Francisc va vizita România în perioada 31 mai – 2 iunie. Sanctitatea Sa va vizita oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj şi Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI
- Mai multe după publicitate -