Povestea româncei din Italia care și-a deschis propria afacere când mulți le închideau: „Este pasiunea mea”

Anca Maria Luminița, o româncă stabilită de peste un deceniu în Forlì, regiunea Emilia Romagna din Italia, mamă a doi copii, a deschis în această localitate un atelier de croitorie specializat în crearea de vestimentații personalizate.

„Cusutul este pasiunea mea”, a declarat croitoreasa româncă.

Alegerea locației nu este una întâmplătoare, menționează Forli Today

Multe activități comerciale, într-unul dintre cartierele cele mai afectate de inundațiile din 2023, au fost nevoite să coboare obloanele. Unii s-au mutat în alte zone ale orașului, alții și-au închis definitiv porțile.

Există însă și cei care au decis în schimb să investească acolo unde ploile au lăsat răni adânci, pentru a readuce culoare și vioiciune unei zone foarte populate a orașului.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Și tocmai în cartierul Cava a fost deschis magazinul de croitorie, „Felicità su misura” (Fericire pe măsură), specializat în crearea de îmbrăcăminte, reparații și tapițerie.

O meserie, cea de croitorie, care sfidează timpul și nu cedează în fața producției standardizate la scară largă.

„Multe magazine de aici s-au închis și așa am decis să deschid afacerea pentru a ajuta la repopularea cartierului după tot ce s-a întâmplat cu inundațiile”, a declarat Anca Maria Luminița pentru sursa citată.

Mai mult decât o afacere, atelierul de croitorie reprezintă un loc de întâlnire pentru comunitate, iar Anca Maria a gândit, în spatele atelierului, inclusiv un spațiu de joacă și studiu pentru cei doi fii ai săi, Davide și Jonathan, permițându-i să îmbine munca cu timpul petrecut alături de ei.

„Așa pot să lucrez și să fiu cu ei, altfel nu ar fi fost posibil”, a spus ea.

Cu un talent special pentru transformarea articolelor vestimentare uitate în dulapuri, Anca Maria își propune să dedice o zi pe săptămână transformării acestora în piese moderne, recunoscând astfel și importanța reciclării într-o industrie frecvent criticată pentru impactul său asupra mediului.

„Mi-ar plăcea să dedic o zi pe săptămână acelor articole vestimentare de care uităm adesea, să le reajustăm și să le actualizăm. Reciclarea este de asemenea importantă, pentru că anumite țesături din trecut nu mai există”, a spus croitoreasa româncă.

Experiența sa vastă în domeniu a fost câștigată lucrând anterior în sectorul mobilei și într-o fabrică de tricotaje de la care și-a dat demisia pentru a se lansa în această nouă aventură.

„Cusutul este pasiunea mea – spune ea – și sunt specializată în crearea de îmbrăcăminte, cum ar fi geci, pantaloni, paltoane. Aș dori să îmi creez propriul brand și linia mea personală”.

Numele atelierului de croitorie, „Felicità su misura”, reflectă filozofia conaționalei noastre de a crea îmbrăcăminte care să aducă bucurie și să celebreze unicitatea fiecărei persoane.

Într-o societate care impune adesea standarde de frumusețe greu de atins, ea își propune să ofere soluții vestimentare care să se plieze pe măsura și formele naturale ale clienților săi.

Deschiderea acestui atelier nu este doar un pas înainte în cariera româncei Anca Maria Luminița, ci și un simbol al rezilienței și speranței pentru întregul cartier, demonstrând că, chiar și după o tragedie, renașterea este posibilă.