Povestea bizară a Nataliei Grace, o orfană din Ucraina care a fost adoptată în anul 2010 de Michael și Kristine Barnett, un cuplu din Indiana (SUA), a fost în atenția mass-mediei din întreaga lume o bună perioadă de timp. Natalie a fost adoptată de o familie care credea că e o fetiță în vârstă de 6 ani, dar de fapt era o adultă de 22, care suferea de nanism.
După cum relatează publicația Daily Mail, părinții adoptivi s-au plâns că pseudo-fetița i-a amenințat că îi va ucide, precum și pe ceilalți trei copii biologici ai lor.
Când au adoptat-o pe Natalia Grace, pe 26 aprilie 2010, soții Barnett au crezut că adoptă o fetiță de șase ani. Curând după aceea, ei au devenit suspicioși față de vârsta ei.
În final, părinții adoptivi au aflat năucitorul adevăr: Natalia, care are o formă de nanism numită „spondyloepiphyseal”, se prefăcea că este o fetiță, iar în realitate era o femeie pitică adultă cu intenții sinistre.
Deși pare ca intriga unui film de groază, aceasta este o poveste adevărată care s-a întâmplat în statul american Indiana. Cunoscut încă din 2010, cazul a revenit recent în lumina reflectoarelor, deoarece canalul TV american Investigation Discovery (ID) i-a dedicat un documentar: „The Curious Case of Natalia Grace”.
Potrivit publicației americane People, familia Barnett a susținut că Natalia a încercat să le facă rău atât lor, cât și copiilor lor biologici.
Cei doi părinți adoptivi au acuzat-o pe orfană că a încercat să otrăvească cafeaua mamei sale adoptive și să o omoare împingând-o către un gard electric. De asemenea, au acuzat-o că a pus pe scări pioneze cu fața în sus, astfel încât să calce pe ele.
„The Curious Case of Natalia Grace”, va debuta pe parcursul a trei nopți consecutive pe canalul ID, începând de luni, 29 mai.
„Ea a amenințat că îi va înjunghia pe fiii mei, că le va scoate trupurile afară și îi va îngropa sub verandă”, a spus Michael în trailerul documentarului. „Într-o noapte am deschis ochii și Natalia stătea la picioarele patului cu un cuțit în mână”, a adăugat el. „Pur și simplu nu m-am simțit în siguranță cu Natalia”, a spus Jake, unul din cei trei fii.
Într-un interviu acordat nu demult pentru postul TV Good Morning America, Michael a dezvăluit că medicii care au tratat-o pe Natalia i-au spus: „Această persoană suferă de sociopatie, este o escroacă. Sunteți cu toții în pericol”.
În 2012, la doi ani după ce Natalia a fost adoptată de familia Barnett, cuplul american a solicitat la Curtea de succesiune din Marion County (Indiana) să i se schimbe legal vârsta la 22 de ani, câți avea de fapt, schimbându-i anul nașterii din 2003 în 1989.
În anul următor, cuplul s-a mutat cu cei trei fii ai lor în Canada fără orfană, pe care au lăsat-o singură într-un apartament din Lafayette (Louisiana) pe care i l-au oferit.
Soții Barnett, care au divorțat ulterior, au fost acuzați inițial de neglijarea unei persoane minore aflate în întreținere. Procurorii nu au putut însă acuza cuplul de neglijarea unui copil, din cauza schimbării de vârstă a Nataliei, dispusă de instanță.
Acuzația a fost schimbată ulterior în aceea că au abandonat o persoană neputincioasă. Natalia a fost lăsată să se descurce singură timp de trei ani, în ciuda faptului că are o formă rară de nanism, ceea ce înseamnă că are 90 de centimetri înălțime și are probleme cu mersul.
În timpul procesului împotriva lui Michael, Natalia a depus mărturie că nu a vrut să locuiască în Lafayette, ci că: „Am vrut să fiu cu familia Barnett. Am vrut să trăiesc cu ei.”
În 2022, Michael a fost găsit nevinovat de trei acuzații de neglijență și conspirație pentru a neglijarea unei persoană vulnerabile. În martie, s-a renunțat și la acuzațiile împotriva Kristinei, potrivit postului TV WTHR din Indianapolis.
În trailerul documentarului care va fi difuzat pe canalul TV american Investigation Discovery în ultimele trei zile din mai, Michael Barnett susține că Natalia Grace este o „adultă sociopată care se preface că este o copilă”.
Tatăl adoptiv este filmat plângând și dând cu pumnii în podea, tremurând de furie, în timp ce țipă că membrii familiei sale au fost „abuzați”. „Toți am fost abuzați. Urăsc toate astea”, strigă el în trailerul documentarului care va avea cu siguranță o mare audiență. Video mai jos: