Poliţişti români de la Paşapoarte, detaşaţi la ambasadele din străinătate pentru eliberarea mai rapidă a documentelor de călătorie

- Conținut sponsorizat -

Poliţişti români din structurile de paşapoarte ar putea fi detaşaţi, la cererea Ministerului Afacerilor Externe (MAE), la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României din străinătate, pentru eliberarea mai rapidă a documentelor de călătorie, arată un proiect de Ordonanţă a Guvernului, pus joi în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Proiectul de Ordonanţă a Guvernului prevede că trimiterea poliţiştilor în misiune temporară în străinătate se va face la solicitarea justificată a Ministerului Afacerilor Externe, iar aspectele care ţin de organizare şi de activităţile din misiuni vor fi stabilite printr-un protocol dintre MAI, Direcţia Generală de Paşapoarte şi MAE.

Proiectul a fost pus în dezbatere public pe site-ul Misiterului Afacerilor Interne, iar propunerile pot fi trimise la adresa dgj_transparenta@mai.gov.ro până în 14 ianuarie.

Proiect legislativ: dublarea termenului de valabilitate a paşaportului simplu electronic de la 5 la 10 ani 

În plan legislativ, MAI a elaborat un proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, care prevede o serie de modificări legislative privind creşterea valabilităţii paşaportului simplu electronic şi clarificarea situaţiilor în care poate fi solicitat un paşaport simplu temporar. Proiectul a parcurs procesul de transparenţă decizională, urmând ca după obţinerea avizelor instituţiilor competente şi aprobarea Guvernului, să fie trimis în Parlament pentru a fi adoptat.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Prin proiectul de lege, MAI a propus dublarea termenului de valabilitate a paşaportului simplu electronic de la 5 la 10 ani pentru persoanele cu vârsta de peste 25 de ani. Pentru copiii cu vârsta de până la 12 ani, paşaportul simplu electronic va fi valabil trei ani, iar pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 şi 25 de ani va fi valabil 5 ani, informează adevarul.ro.