Polițiști arestați în Italia după torturarea unui român: „Am fost bătut și târât în urină”

- Conținut sponsorizat -

Nicolae Daju, un bărbat român în vârstă de 56 de ani, a povestit tratamentul la care a fost supus de către unii agenți în Comisariatul de Poliție din Verona. Bărbatul a fost bătut, i s-a interzis să folosească toaleta și a fost târât în urina proprie.

Ororile comise de polițiștii italieni au fost descoperite în cadrul unei anchete condusă de Procuratura din Verona, în urma căreia cinci polițiști (un inspector și patru agenți) sunt acuzați de tortură, leziuni corporale, fals, omisiuni de acte oficiale, delapidare și abuz în serviciu. Potrivit anchetei, violențele au fost comise în perioada iulie 2022 – martie 2023, asupra unor persoane aflate în custodia lor.

700-2023060712151 (1)
Nicolae Daju, torturat de polițiști în Italia. Sursa foto: La Repubblica

Nicolae Daju a declarat pentru La Repubblica: „Am fost forțat să urinez într-un colț al camerei și am fost folosit ca o cârpă, au șters cu mine pe jos”.

Bărbatul român a ajuns în Italia în 2020 în căutarea unui loc de muncă, dar a sfârșit pe străzi, dormind pe băncile din parcul situat în fața cimitirului monumental.

Starea sa de indigență ar fi trebuit să sugereze o abordare umană și solidară din partea forțelor de ordine. Însă, pe 14 octombrie anul trecut, a fost oprit fără un motiv aparent:

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Eram în barul Primo Kilometro, în zona Fiera. Eram cu un prieten, beam o bere și un cafea. Brusc, a sosit o mașină de poliție, au coborât doi agenți, au venit imediat la noi și ne-au cerut documentele.”

Nicolae le-a arătat cartea de identitate. „Nu a fost suficient, mi-au spus să urc în mașină, dar înainte de a mă lăsa să intru, m-au stropit în față cu spray iritant.”

Bărbatul nu s-a opus identificării și nu constituia un pericol, dar odată ajuns la comisariat „unul dintre cei doi polițiști m-a prins de păr și m-a târât, până m-a închis într-o celulă cu un perete transparent. Aveam nevoie să merg la baie, urgent. Am încercat să atrag atenția unui polițist gesticulând prin perete. Mi-au spus că nu pot merge la baie și că ar trebui să fac pe jos.”

Nicolae a urmat sfatul agentului: „M-am dus într-un colț și am făcut pipi. Din păcate, am fost pedepsit pentru asta. Îndată ce am terminat de urinat, un polițist (asistentul-șef L.D., n.red.) a intrat înăuntru ca o furtună. M-a stropit în față cu spray-ul iritant încă o dată și apoi m-a târât pe jos peste băltoaca de urină. Când m-am ridicat, la un moment dat, primul polițist m-a lovit cu un pumn în zona ficatului.”

Abuzurile și violențele asupra lui și a altor persoane străine sau fără adăpost, reținute pentru control și aduse la comisariat, au condus la arestarea celor cinci polițiști la Verona.