Autorităţile române continuă să ia măsuri pentru limitarea focarelor de Pestă Porcină Africană, înregistrate în ultimele zile pe teritoriul țării noastre. Noi cazuri au fost semnalate în judeţele Brăila şi Bihor, alături de cele peste 300 existente la nivel naţional. Cele mai afectate sunt judeţele Tulcea, Constanţa, Satu Mare şi Prahova.
În Tulcea au fost sacrificate până acum peste 20.000 de animale de la o singură activitate comercială din judeţ.
Pesta porcină africană nu se transmite de la animal la om, susțin specialiștii.
Pesta Porcină Africană (PPA) este o boală periculoasă, fără tratament sau vaccin în momentul de față, care afectează speciile domestice și sălbatice de porcine. Boala a fost introdusă în Europa în anul 2007, prin deșeurile alimentare infectate, provenite dintr-un cargou venit din sud-estul Africii, deșeuri care au fost folosite pentru hrănirea unor porcine din Georgia. De aici boala s-a răspândit rapid în restul Caucazului și în Federația Rusă, ajungând anul trecut la granița Uniunii Europene – iar în acest an chiar pe teritoriul Comunității, inclusiv al țării noastre.
Controale la frontierele României
Una dintre măsurile necesare a fi aplicate, în contextul evoluției Pestei Porcine Africane (PPA) în România și în proximitatea teritoriului național, este aceea de verificare la frontieră, în vederea prevenirii introducerii în România a unor produse de origine animală prin care se poate transmite virusul PPA.
În toate punctele de trecere a frontierei, personalul sanitar veterinar existent în incinta punctelor de trecere a frontierei, în cooperare cu reprezentanții Poliţiei de Frontieră Română acţionează pentru prevenirea intrării pe teritoriul României a PPA, fiind aplicate următoarele măsuri:
La frontiera externă, intrarea în România a autovehiculelor care transportă animale vii se va permite numai prin punctele de trecere a frontierei în care sunt organizate Posturi de Inspecție la Frontieră de către ANSVSA. Adresele Posturilor de Inspecţie la Frontieră ale ANSVSA este disponibilă aici: Adresele Posturilor de Inspecţie la Frontieră.
La frontiera internă, în situația prezentării la controlul de frontieră pe sensul de intrare în România a autovehiculelor care transportă porci vii, personalul Poliției de Frontieră Române va informa Direcțiile Județene Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, în vederea efectuării controalelor sanitar-veterinare asupra acestor transporturi. În cazul în care sunt depistate transporturi de porci vii, care nu corespund din punct de vedere al normelor sanitare veterinare, vor fi sesizați imediat reprezentanții Poliției de Frontieră Române, pentru a interzice intrarea în țară a respectivelor autovehicule.
Folosim acest prilej pentru a informa toți cetățenii, care intenționează să tranziteze prin Punctele de Trecere la Frontieră de la granița cu Bulgaria, cu privire la faptul că pe teritoriul acestei țări este interzisă intrarea din ţări membre ale Uniunii Europene, precum şi din ţări terţe cu carne de porc sau produse alimentare care conţin carne de porc, pentru consum propriu, iar mijloacele de transport care intră pe teritoriul Bulgariei sunt supuse dezinsecţiei., informează PRF.