Discuții aprinse s-au înregistrat pe rețelele de socializare după ce mai multe pisoare cu formă de gură feminină au fost instalate în toaleta bărbaților din cadrul unei săli de sport McFit din Torino.
„Este design, sunt opere de artă. Ne pare rău dacă am jignit pe cineva”, a fost replica celor de la sala de sport, conform Torino Today.
Deși acestea sunt creații ale unui designer olandez și pot fi găsite în diferite locuri din întreaga lume, imaginea lor în contextul unei săli de sport a stârnit indignare în rândul opiniei publice din Italia.
Acest tip de pisoar, denumit „Kisses”, este opera designerului olandez Meike van Schijndel și datează din anul 2000.
Deși este considerat un obiect de design și poate fi găsit în peste o sută de locații din întreaga lume, prezența sa nu este întotdeauna primită cu brațele deschise.
De exemplu, înainte de a fi instalat în sala de sport din Torino, a avut o apariție într-un local din Treviso în ianuarie 2020.
De asemenea, în trecut, L’Organizzazione nazionale per le donne, o organizație feminină, a protestat în SUA împotriva deciziei de a plasa „Kisses” în toaleta unei săli VIP a Virgin Atlantic de la aeroportul JFK din New York.
Din același motiv și în alte locuri din lume ajunseseră deja în centrul unor dezbateri la fel de aprinse, cu acuzații legate de „sexism” și din acest motiv aceste pisoare au fost adesea înlocuite.
Reacția la aceste pisoare în Torino reamintește și de alte incidente controversate din Italia, cum ar fi cazul unei femei acoperite cu ciocolată, pozând într-un hotel din Sardinia.
Aceste incidente au readus în prim-plan discuții cu privire la obiectivarea și comercializarea imaginii femeii.