Străinătate
Găseam iubitei mele nume
În multe limbi de pe pământ,
Dar nicăieri în astă lume
Nu-i grai, ca graiul meu de sfânt.
Mi-e dor de codrii, de câmpii,
De ape limpezi, de izvoare,
De cântec scump, de ciocârlii,
De glia noastră roditoare.
Oriunde te-ai afla, nu-i bine
Nimic nu e, ca-n a ta ţară,
Mănânci cu noduri şi o pâine
Simţindu-te ca „cel de-afară”.
De ce la mine-n ţară nu se vrea
Şi trebuie mereu să plec departe?
De ce aici e viaţa foarte grea
Un drum de fericire ne desparte?
- Mai multe după publicitate -