Poezia zilei: „Înstrăinare” – Livia Frunză

Înstrăinare

Unde-a fost discernământul
Celor care-au acceptat
Să ne vindem tot pământul
Să fim slugă la-mpărat?

Ca o faţă luminată
E privit orice străin
Fiindcă glia noastră toată
O cultivă cu venin!

Că el face-agricultură,
Ne-a făcut să jinduiască
Neamul nostru plin de ură
După casa părintească.

Şi din tot acest comerţ
Nu ne-alegem cu nimic!
Poate numai cu vreun şperţ
Ȋndesat frumos în plic.

- Continuarea după publicitate -

Neamţul şi italianul
Par a fi mană cerească
Ȋntr-o ţară-n care banul
Poate totul să plătească.

Oare cât mai huzureşte?
Ne-ntrebăm ce face statul –
Când pe noi ne stăpâneşte
Sărăcia şi oftatul!

Statul care ne-a adus
Ȋntr-aşa un hal în care
De produs, n-am mai produs
Mai nimica de mâncare.

Importăm în schimb pe bandă
Ce le pică lor din gură,
Fie şi de contrabandă
Orice rest, firimitură.

Şi privim neputincioşi,
Punem pe masă Nimicul
Pe când ei, de ticăloşi
Fură ţara, nu doar spicul!

Şi întind un monopol
Peste-atâtea vieţi de câine
Care, cu stomacul gol
Dau şi triplu pe o pâine!

Livia Frunză