Am fost la o petrecere românească de 8 martie într-un restaurant de lângă Milano plin de oameni veniți, teoretic, să se simtă bine. Muzică, mâncare, vin, atmosfera aia pe care o știm cu toții: un pic de dor de casă, un pic de nostalgie, un pic de mândrie că suntem români chiar și la mii de kilometri distanță. Până când, inevitabil, apare momentul care nu poate lipsi de la nicio petrecere românească: niște pahare bune de vin și un compatriot care decide că el trebuie să devină personajul principal al serii.
Pe la jumătatea petrecerii solista a început o melodie despre Bucovina. Nimic dramatic, o melodie populară, genul de cântec care de obicei unește oamenii la mese. Dar nu. Românul nostru deja încălzit bine de alcool, s-a ridicat de la masă, s-a dus direct la scenă și a încercat să-i ia microfonul din mână cântăreței ca să țipe la oameni că el nu e de acord cu melodia din motive politice. La o petrecere de 8 martie, într-un restaurant cu oameni veniți să danseze, vikingul nostru a simțit nevoia să transforme scena într-o tribună.
Și ca tabloul să fie complet, la un moment dat și-a cerut iubita în căsătorie din nou. La cât era de beat, e foarte posibil să nu-și mai fi amintit că o făcuse deja o dată.
Și partea tristă e că nu e deloc un caz izolat. Aproape la fiecare petrecere românească există momentul acela în care cineva, după câteva pahare, simte nevoia să devină filozof, patriot, critic muzical, revoluționar sau, pur și simplu, clovnul serii. Avem un talent aparte, aproape artistic, de a ne face de râs în mod colectiv imediat ce alcoolul începe să circule prin sânge. E fascinant cum reușim să transformăm orice eveniment, nuntă, botez, ziua femeii, onomastică, într-un mic spectacol de orgolii, țipete și scene penibile. Parcă nu ne simțim bine dacă nu apare cineva care să ridice tonul, să se certe cu DJ-ul, să critice muzica, să se supere pe nu știu ce melodie sau să țină un discurs necerut despre istorie, politică sau identitate națională.
Și apoi ne mirăm de ce, uneori, lumea ne privește cu sprânceana ridicată. Pentru că, din păcate, în loc să fim oamenii care știu să petreacă frumos, devenim prea des oamenii care simt nevoia să transforme orice masă într-un scandal mic și zgomotos.
Problema nu e nici muzica, nici politica, nici Bucovina. Problema e că noi, românii, avem o relație foarte proastă cu măsura atunci când vine vorba de alcool. Iar combinația dintre orgoliu, patriotism de moment și câteva pahare în plus produce, aproape matematic, exact genul de scenă pe care am văzut-o acolo.
Și dacă suntem sinceri până la capăt, fiecare dintre noi a văzut măcar o dată momentul acela. Doar că, de fiecare dată, ne prefacem că e un accident.
Nu e. E aproape tradiție.
