Salvatore Montefusco, bărbatul italian în vârstă de 71 de ani care și-a ucis fără milă soția româncă și pe fiica acesteia, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru faptele sale.
Gabriela Trandafir, în vârstă de 47 de ani și fiica sa, Renata, de 22 de ani, au fost ucise la data de 13 iunie 2022, când Montefusco le-a împușcat mortal în casa lor din localitatea Castelfranco Emilia, provincia italiană Modena din Emilia-Romagna.
Sentința a fost pronunțată în cursul zilei de ieri, 9 octombrie 2024, de către Curtea cu Jurați din Modena, după aproape cinci ore de deliberări, sub conducerea judecătoarei Ester Russo.
Deși procurorii au cerut pedeapsa cu închisoarea pe viață, instanța a hotărât o condamnare la numai 30 de ani, excluzând circumstanțele agravante ale cruzimii și premeditării.
În schimb, i-au fost acordate atenuante generale, echivalente cu celelalte agravante care i-au fost imputate, inclusiv comiterea de rele tratamente, faptul că a ucis-o pe soția sa și că a comis crima în prezența minorilor.
Singurul supraviețuitor al familiei, Salvatore Junior, fiul pe care Gabriela l-a avut din relația cu Montefusco și care avea 17 ani la data crimei, a fost martor la evenimentul tragic.
Sora Gabrielei Trandafir, Elena, ne-a declarat prin telefon că este foarte dezamăgită de această sentință și că va continua să lupte până când criminalul va primi pedeaspa bine-meritată.
„Este posibil să facă mai puțin de 10 ani cu această sentință”, a spus Elena, precizând că urmează să discute cu avocații pentru a vedea ce căi mai are pentru a ataca această sentință.
Legea din Italia spune că decizia tribunalului mai poate fi atacată la Curtea Penală cu Jurați de Apel și, în ultimă instanță, la Curtea de Casație.
Montefusco a fost condamnat totodată și la cinci ani de libertate supravegheată după executarea pedepsei și va trebui să plătească un milion de euro drept despăgubire fiului său, care a fost parte civilă în proces.
În ceea ce privește despăgubirile pentru frații, surorile și mama Gabrielei Trandafir, acestea vor fi stabilite într-un proces civil separat.