Unui șofer român de 52 de ani care conducea vineri, 19 august, o furgonetă marca Mercedes pe autostrada germană A9 către München (Bavaria), i-a explodat în mers anvelopa stângă din spatele vehiculului imediat după intersecția Dittersdorf (Turingia).
Furgoneta s-a răsturnat și s-a oprit pe marginea autostrăzii, iar șoferul și alți trei pasageri ai vehiculului, tot de naționalitate română și cu vârste de 27, 45 și 51 de ani, au fost răniți. Unul dintre pasageri a suferit răni grave, informează publicația germană Tag24.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 14:30, când furgoneta circula pe banda din mijloc a autostrăzii și o anvelopă din spate a explodat, iar șoferul a pierdut controlul autovehiculului. Mercedesul a derapat și a părăsit carosabilul deviind spre dreapta. Furgoneta s-a dat peste cap de câteva ori și s-a oprit pe partea sa dreaptă, în șanțul de pe marginea drumului.
În urma nefericitului eveniment, șoferul autoturismului și ceilalți trei ocupanți au fost răniți, ulterior aceștia fiind extrași din autovehicul. Porțiunea de autostradă a fost complet închisă timp de 75 de minute pentru a facilita măsurile de salvare și curățare și apoi a rămas închisă parțial.
Deoarece traficul era la o oră de vârf, pe A9 s-a format o coadă de vehicule de aproximativ opt kilometri. Prejudiciul total al accidentului a fost estimat în jurul sumei de 10.000 de euro, potrivit poliției germane.