Luca Tentoni, proprietarul restaurantulu Saint-Vout, situat în centrul orașului Aosta (provincia Valle d’Aosta din Piemont), se confruntă cu dificultăți în recrutarea de personal pentru localul său, deși oferă un salariu atractiv și condiții de muncă stabile.
În încercarea de a găsi o soluție, relatează ziarul Il Gazzettino, Tentoni a recurs la o metodă neobișnuită, promițând o recompensă de 300 de euro persoanei care îi va recomanda un candidat ce va fi angajat.
El a exprimat frustrarea sa legată de această situație: „Sincer, nu știu ce altceva să mai încerc pentru a găsi angajați. Am pus anunțuri, am investit în reclame pe site-uri specializate și pe rețelele sociale, dar până acum am primit doar un singur răspuns.”
Proprietarul a împărtășit detalii despre dificultățile de recrutare pe care le întâmpină, menționând că majoritatea persoanelor sunt interesate doar de munca în weekend, în ciuda faptului că oferă contracte pe perioadă nedeterminată.
El a apelat apoi la rețelele sociale pentru a atrage potențiali candidați, încurajând oamenii să își recomande prietenii sau rudele care nu sunt foarte active pe social media:
„Ai o rudă sau un prieten care nu este prea activ pe rețelele sociale? Prezintă-ni-l și roagă-l să trimită CV-ul, iar în cazul în care va fi angajat, ne vom bucura să-ți mulțumim pentru ajutor, oferindu-ți un voucher de 300 de euro de folosit la Saint-Vout sau la Blooker Store”.
Luca Tentoni speră că această ofertă neconvențională va stimula interesul și va rezolva problema lipsită de personal, o problemă cu care se confruntă în ultimul timp mulți dintre colegii săi din aelași sector.