Pasageri răniți și panică extremă pe un zbor Ryanair în urma unor turbulențe severe. „Au spus că au văzut un avion de vânătoare venind din sens opus”

Un avion Ryanair care efectua duminică, 28 decembrie, zborul FR1121 de la Birmingham, Marea Britanie, către Tenerife, în Spania, a fost nevoit să se întoarcă la aeroportul de plecare după un episod de turbulență severă produs la altitudinea de 35.000 de picioare, deasupra Bretaniei, în Franța, incident în urma căruia mai mulți pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit Birmingham Live, o pasageră de 33 de ani din Lichfield, care a dorit să rămână anonimă, a descris momentul drept unul „ca într-un film de groază”: „Zburam liniștiți, apoi, dintr-odată, avionul s-a smucit extrem de rapid spre stânga și apoi spre dreapta.”

Femeia susține că mișcarea bruscă a fost urmată de o coborâre abruptă, iar unii oameni ar fi fost ridicați din scaune:

„S-a simțit ca o pierdere a controlului, apoi am plonjat și am fost aruncați din scaune. Eu am scăpat fără răni fizice, dar impactul psihic pe care l-a avut asupra mea este îngrozitor.”

Aceasta a mai spus că „alți pasageri” i-ar fi relatat că au văzut un avion de vânătoare trecând pe lângă aeronavă chiar înainte de turbulențe:

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Cum să nu fie detectate alte aeronave în zonă de radarul avionului? Nu are sens. Cine știe — dar eu aș vrea răspunsuri reale, pentru că m-a traumatizat.”

Conform relatărilor citate de pasageri, turbulența s-a produs în timp ce era în desfășurare serviciul la bord, iar mai multe persoane ar fi fost rănite.

Aeronava a transmis semnalul de urgență (codul 7700) și a coborât până la nivelul de zbor 100, adică aproximativ 10.000 de picioare – circa 3.000 de metri – înainte de a se întoarce spre Birmingham.

Într-un comentariu atribuit unui pasager pe un site de specialitate, pilotul ar fi anunțat că avionul a intrat „în turbulența altui avion, care era la 7 mile în față”.

Un alt comentariu susține: „Trei pasageri cu care am vorbit au spus că au văzut un avion de vânătoare venind din sens opus, chiar înainte ca avionul să se răsucească la 45 de grade și să cadă, iar pasagerii să fie ridicați din scaune și să se lovească la cap. O doamnă a luat în plin căruciorul de servire în mână și a avut nevoie de îngrijiri medicale.” Amploarea exactă a rănilor nu era clară.

Aeronava a aterizat în siguranță la Birmingham la aproximativ o oră și 32 de minute după decolare și a fost poziționată într-o zonă izolată a aeroportului, pentru ca echipajele medicale să poată interveni.

Ryanair a transmis, într-un punct de vedere, că zborul „s-a întors la Birmingham la scurt timp după decolare din cauza turbulențelor”, precizând că „a aterizat normal”, iar „un număr mic de pasageri” au primit asistență medicală după debarcare.

Compania a mai arătat că zborul și-a reluat ulterior ruta către Tenerife la ora locală 21:06.