- Conținut sponsorizat -
Un avion al companiei aeriene poloneze LOT, care efectua o cursă de la New Delhi către Varșovia, a fost forțat să aterizeze de urgență la București, după ce un pasager, în vârstă de 79 de ani, a suferit un stop cardio-respirator în timpul zborului.
Aterizarea a avut loc la ora 11:41, pe Aeroportul Henri Coandă, menționează Știrile Pro TV.
Avionul, un Boeing 787 Dreamliner, care transporta 240 de pasageri, a ales capitala României ca punct de aterizare pentru a-i oferi bărbatului șansa la o intervenție medicală de urgență.
În ciuda eforturilor depuse de echipajele de salvare de a-l readuce la viață, medicii au fost nevoiți să constate decesul pasagerului.
Trupul neînsuflețit a fost transportat în Polonia cu același avion.
- Mai multe după publicitate -