Un pasager beat a urinat pe o bătrână în timpul zborului cu avionul. „S-a ușurat, apoi a continuat să-mi arate părțile intime”

- Conținut sponsorizat -

Un bărbat aflat sub influența alcoolului în timp ce zbura cu avionul s-a apropiat de o pasageră în vârstă și a urinat asupra ei, apoi a continuat să-i arate organele genitale până când alți pasageri i-au cerut să se îndepărteze.

Bătrâna se plânge însă nu numai că a fost umilită de pasagerul beat, dar și de faptul că echipajul de zbor al aeronavei nu a luat nicio măsură împotriva individului.

Potrivit ziarului britanic The Independent, episodul s-a petrecut la data de 26 noiembrie 2022, la bordul unui avion al companiei aeriene Air India care zbura de la New York spre Delhi.

Incidentul a fost făcut public însă abia zilele trecute, după ce bătrâna, care are peste 70 de ani, a scris o scrisoare către N. Chandrasekaran, președintele Tata Group, deținătorul companiei aeriene Air India.

Bătrâna a relatat că se afla în clasa business a zborului când pasagerul beat a venit lângă scaunul acesteia, a desfăcut fermoarul de la șliț și a urinat asupra ei.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Femeia a mai spus că hainele, gențile și pantofii ei au fost lăsate de echipaj să stea în urină, iar ea a fost nevoită să se curețe și să se schimbe în toaleta aeronavei, după ce echipajul de cabină i-a dat un set de pijamale și papuci de schimb.

De asemenea, a mai precizat bătrâna, scaunul ei mirosea a urină și a așteptat 20 de minute lângă toaletă până când membrii echipajului au decis să-i aloce un scaun îngust pentru a se așeza în restul călătoriei.

„Sunt supărată deoarece compania aeriană nu a făcut nicio încercare de a-mi garanta siguranța sau confortul în timpul acestui incident”, a scris ea.

Ea a povestit în scrisoare cum pasagerul, care era „complet beat”, s-a îndreptat spre scaunul ei la scurt timp ce a fost servit prânzul, când luminile în avion erau stinse.

„Și-a desfăcut fermoarul pantalonilor, s-a ușurat și a continuat să-și expună părțile sale intime”, a mai precizat bătrâna.

- Continuarea după publicitate -

Ea a spus că bărbatul a continuat apoi să stea acolo, cu organele genitale la vedere, și a plecat abia după ce alți pasageri i-au cerut să facă acest lucru.

Femeia a mai explicat că a alertat echipajul de cabină la scurt timp după incident, dar bărbatul nu a fost reținut și a plecat când avionul a aterizat pe aeroportul din Delhi.

Ea s-a mai plâns în scrisoare că echipajul „nu a fost proactiv în gestionarea unei situații foarte sensibile și traumatizante”.

Compania Air India a declarat că a decis introducerea bărbatului pe lista persoanelor interzise pentru zborurile organizate de aceasta.

- Continuarea după publicitate -

„Chestiunea se află în subordinea unui comitet guvernamental și se așteaptă o decizie”, a mai precizat compania.

Incidentul a stârnit indignare pe rețelele de socializare, utilizatorii Twitter cerând răspunsuri de la Air India cu privire la motivul pentru care problema nu a fost raportată la poliție mult mai devreme.

Patralekha Chatterjee, un scriitor și membru în vizită la Yale Law School a declarat: „Air India trebuie să răspundă. De ce i s-a permis persoanei în stare de ebrietate să se îmbarce într-un avion și de ce i s-a permis să plece liber? Cine este acest bărbat? Dacă este cineva „important” și permiteți un astfel de comportament bolnav, sunteți răspunzători față de toți cei care au fost în acel zbor.”

Karuna Nundy, avocată la Curtea Supremă din India, a scris de asemenea pe Twitter: „Pe lângă o urmărire penală rapidă împotriva atacatorului care a urinat, DGCA (Directoratul General al Aviației Civile din India – n.r.) trebuie să ia măsuri stricte împotriva echipajului Air India.”

- Mai multe după publicitate -