Ofertă umilitoare de muncă pentru badante în Italia: 12 ore pe noapte, 4 nopți pe săptămână pentru 350 de euro

- Conținut sponsorizat -

Un anunț cu o ofertă de muncă pentru îngrijitoare de bătrâni a devenit viral în Italia după ce mai multe persoane au decis să-l distribuie pentru a critica angajatorul.

Oferta a ajuns astfel și în atenția unui deputat din Italia, care l-a distribuit și el la rândul său și a creat o dezbatere aprinsă pe această temă.

„Borrelli, povestea asta trebuie să se termine! Lumea trebuie să-și schimbe mentalitatea! Nu e posibil să gândești în felul ăsta când vorbești de muncă. Dacă se oferă un loc de muncă, trebuie plătit în mod adecvat”, este mesajul, referitor la anunțul în cauză, distribuit pe pagina sa de Facebook de către deputatul italian Francesco Emilio Borrelli.

În anunț este vorba despre un loc de muncă în cartierul San Giovanni a Teduccio din Napoli, în regiunea Campania, și sunt precizate următoarele detalii:

„Se caută badantă pentru schimb: de la 20:00 la 8:00 dimineața. Pentru patru zile pe săptămână: joi, vineri, sâmbătă și duminică.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Plată 350 pe lună. Zona: Via Bernardino Martirano. Cine este interesată, să mă contacteze în privat.”

În scurt timp au apărut și numeroase comentarii la postarea distribuită de deputatul Borrelli, majoritatea persoanelor fiind revoltate de salariul mic oferit de angajator.

„N-o să se termine niciodată povestea asta… sunt persoane care se duc și îi și mulțumesc (pentru un salariu așa mic – n.r.)”, a răspuns Maika Sollo.

„Dar e pe bune?”, a întrebat Rosita Sole.

- Continuarea după publicitate -

„Hai că nu e rău… mamei mele i-au propus să aibă grijă de o bătrână de luni până sâmbătă, de la 8:30 la 14:30 pentru 250 de euro pe lună”, a răspuns, în mod sarcastic, și Paola Allegretto.

„350€ pentru 216 ore de muncă în fiecare lună înseamnă 1,62€/oră… O nebunie”, a scris Alessandro Lo Vato.

„Scuzați-mă, dar încă trăim în preistoric? De ce există încă oameni care gândesc ca oamenii primitivi? 350€ pe lună? E o glumă?”, s-a revoltat și MassimoEtina Marino.

„Desigur, locurile de muncă trebuie oferite cu demnitate. Majoritatea badantelor adesea sunt ilegal în Italia și, evident, cineva profită”, a scris și Mario Cifinelli.

- Continuarea după publicitate -

Sunt și persoane, însă, care iau apărarea angajatorului sau spun că au lucrat și ele pe salarii așa mici, pentru că pensionarii îngrijiți nu-și permiteau mai mult.

„Eu am lucrat pentru o bunicuță cu €600 pe lună, toate nopțile, șapte din șapte, chiar și de sărbători, pentru că era singură și avea pensie de numai 1.200 de euro. Eu aveam nevoie, ea la fel. Cum puteam să-i cer mai mult? Ea ce mai mânca? Cu ce mai plătea cheltuielile? Apoi, fiecare face cum crede…”, a explicat Emilia de Carlo.

„Evident, angajatorul nu-și permite să plătească mai mult. Sunteți libere să nu acceptați. În Italia există Contractul Colectiv de Muncă, pentru cine nu lucrează «la negru»”, a adăugat și Rossella Romeo.

- Mai multe după publicitate -