Cristina Anghel a renunțat la viața construită în Italia și s-a întors în România, unde și-a schimbat complet cariera, alegând uniforma militară.

După revenirea acasă, a urmat selecțiile și instruirea necesare, ajungând să lucreze în cadrul unei formațiuni militare.
Potrivit paginii de Facebook Forțele Aeriene Române, Cristina Anghel a petrecut 12 ani în Italia, între 2009 și 2021, lucrând în domeniul turismului, iar dorul de casă a determinat-o să revină în România și să caute un nou început profesional.
Întoarcerea în țară a însemnat o reconversie totală: a descoperit pe internet că sunt scoase la concurs posturi pentru soldați și gradați profesioniști și a decis să candideze.
S-a prezentat la Centrul Militar Zonal Argeș, unde a intrat în selecție pentru un post de fochist, iar apoi a trecut probele sportive și testul psihologic.
După admitere, a urmat perioada de instrucție la Școala de Instruire pentru Logistică „General maior Constantin Constantiniu” din București, iar ulterior a fost repartizată la Școala de Instruire pentru Apărare Antiaeriană „General de brigadă Ion Bungescu”, de la Capu Midia.
Cristina spune că a ales cariera militară deoarece se consideră o persoană responsabilă și disciplinată și afirmă că în armată s-a regăsit pe deplin.
Își amintește că încă din copilărie își dorea să poarte uniforma, iar acum declară că este mândră de pasul făcut și că a devenit un exemplu pozitiv pentru prieteni și rude.
În prezent, fruntașul își desfășoară activitatea la Formațiunea Cazarmare, conform precizărilor Forțelor Aeriene Române.










