O româncă a fost concediată în Austria pentru că a vorbit în limba română, în timpul unei pauze

Lavinia, o româncă de 45 de ani originară din Galați, care lucra ca menajeră într-un hotel din Viena, a fost concediată după ce a fost auzită vorbind limba română în timpul unei pauze de muncă.

Cazul a fost semnalat Camerei Muncii din Austria, instituție responsabilă cu protejarea drepturilor angajaților, care a demarat o investigație privind o posibilă discriminare la locul de muncă, relatează CanCan.

Femeia a relatat că lucra de peste trei ani în industria ospitalității din Austria și că incidentul a avut loc în timpul unei conversații telefonice, în afara orelor de lucru.

„Managera de etaj m-a auzit și a venit direct la mine. Mi-a spus pe un ton dur: «Aici se vorbește doar germană. Dacă nu vrei, găsește-ți alt loc de muncă».

I-am explicat că era pauza mea, nu eram în interacțiune cu oaspeții. Două zile mai târziu, am fost chemată la resurse umane și anunțată că încetează colaborarea cu mine”, a povestit Lavinia pe rețelele de socializare, potrivit relatărilor publicate de Cancan.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Legislația în vigoare din Austria interzice în mod explicit concedierile bazate pe criterii precum etnia, limba sau naționalitatea angajatului, acestea fiind considerate forme de discriminare și putând atrage sancțiuni legale.

Ancheta declanșată de autoritățile competente va stabili dacă decizia angajatorului încalcă aceste prevederi.