O nouă rută cu avionul, între Italia și România, va fi introdusă în curând. Zborurile vor fi operate de Wizz Air

- Conținut sponsorizat -

Wizz Air va lansa o nouă rută între Trieste și București începând cu luna octombrie a acestui an, a anunțat compania aeriană, al treilea cel mai mare operator low-cost european după volumul de trafic.

Zborurile vor începe la data de 29 octombrie și vor fi operate de două ori pe săptămână, marțea și sâmbăta, cu sosirea din București la ora 14:55 și plecarea din Trieste la ora 15:30, precizează agenția italiană de presă ANSA.

„Zborul este deosebit de important pentru regiunea Friuli Venezia Giulia și pentru aeroportul său”, a declarat Marco Consalvo, directorul general al Aeroportului Trieste.

„În primul rând, comunitatea românească rezidentă în regiune numără aproape 26.000 de persoane, fiind cea mai mare comunitate străină din FVG.

Acest zbor direct poate stimula dezvoltarea fluxurilor turistice, atât de intrare cât și de ieșire, deja existente, dar destinate să crească grație acestei noi rute.”

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Pe lângă aspectul turistic, există și un impact semnificativ asupra afacerilor. România este un partener comercial important pentru Friuli Venezia Giulia, ocupând locul cinci între partenerii comerciali europeni ai regiunii.

Cu această nouă rută, aeroportul regional oferă acum 23 de destinații, dintre care 14 internaționale și 9 naționale.

Pe total, 18 dintre aceste destinații sunt operate de Ryanair, care din 23 aprilie a deschis o nouă bază la Ronchi, a 19-a din Italia.

În total, Aeroportul Trieste gestionează 110 zboruri săptămânale, inclusiv cele către București din luna octombrie.

Prețurile pentru aceste zboruri încep de la 39,99 euro pe segment, fiind disponibile pe site-ul wizzair.com și în aplicația mobilă Wizz.