O femeie de 34 de ani din Cisternino, regiunea Puglia, a născut acasă un copil care, din nefericire, a murit la scurt timp după naștere.
Tristul eveniment a avut loc marți, 5 decembrie, iar mama a declarat că nu știa că este însărcinată, informează Fanpage.
Conform declarațiilor ei și ale familiei, inclusiv ale partenerului, nimeni nu era la curent cu această sarcină.
Femeia a simțit primele dureri în cursul dimineții, moment în care s-a deplasat la casa părinților săi, situată nu departe de propria locuință.
Acolo a născut, după care a fost făcut apelul către serviciul de urgență 118. Echipajul medical, ajuns la fața locului, a reușit să stabilizeze mama, dar, din păcate, pentru nou-născut, care era o fetiță, nu s-a mai putut face nimic.
În prezent, se desfășoară investigații pentru a stabili dinamica exactă a evenimentelor.
Corpul neînsuflețit al copilului este la dispoziția autorităților judiciare, care vor decide dacă este necesară efectuarea unei autopsii, în contextul anchetei în curs de desfășurare de către carabinierii din Fasano.
Mama a fost transportată la Spitalul Perrino din Brindisi și va fi externată în cursul zilei de joi, 7 decembrie.